Rostirea numelui cuprinde pe scurt viata purtatorului sau. Si daca este putere intr-un nume, Numele cu puterea cea mai mare este al Domnului.

Credintele religioase au constituit pana nu demult factorul principal in alegerea si atribuirea numelui. Schimbarea majora a criteriilor de alegere a unui nume s-a facut abia in epoca noastra: cultura, afinitati fata de anumite personaje, chestiune de gust, moda, traditie sau pur si simplu hazard.

PRACTICI. Ceremonialul de atribuire a numelui unui nou-nascut a avut in trecut, la majoritatea popoarelor, o maxima importanta. De pilda, la o populatie bastinasa din Noua Zeelanda se proceda astfel: langa copil se aseza o statueta a unui idol si in prezenta acesteia se rosteau cuvinte care ar fi putut deveni nume de persoana - calitati, evenimente legate de momentul nasterii copilului etc. Enumerarea continua pana cand copilul stranuta. Numele lui ramanea acela care se rostise in momentul stranutului. Vechii egipteni considerau ca numele are o mare putere. Numele era identificat cu persoana insasi, cu viata sa. Pentru ei, numele (ren), sufletul (ba) si ka (un fel de alter ego) sunt elemente ale individului, care nu mor o data cu trupul. De aici, o serie de consecinte: numele poate inlocui persoana, prezenta numelui presupunand prezenta persoanei. Protectia unei persoane puternice era garantata numai prin rostirea numelui acesteia asupra altei persoane. Exista un nume secret prin care omul "respira" si care era stiut numai de parinti. Public, persoana respectiva avea alt nume.

De altfel, si pronuntarea corecta a numelui cuiva era o adevarata arta, dupa cum, pronuntat intr-un fel anume de un vrajitor, numele devenea o forta malefica indreptata asupra purtatorului ei. De aceea, secretul numelui era o practica obisnuita la vechile popoare. Beduinii, de exemplu, intrebati care le este numele, raspundeau cel mai adesea: "servitorul lui Allah", adica Abdallah.

ALT NUME. La evrei, ca si in alte culturi, exista o stransa legatura intre numele si sufletul unui om. "A cunoaste numele unei persoane inseamna a dobandi putinta de a patrunde in adancurile fiintei ei si de acolo sa intri in relatie cu ea - poate chiar sa ai si un oarecare control asupra ei", scrie Kallistos Ware in cartea "Puterea Numelui".

In traditia ebraica, a face ceva in numele cuiva sau a-i invoca numele si a-l chema pe numele lui sunt fapte cu mare greutate. Pentru ca invocarea aduce prezenta efectiva a acelei persoane. Cat de important este numele unui om se poate vedea din aceea ca insusi Dumnezeu hotara ca anumiti oameni cu rol deosebit in istoria poporului ales sa poarte un alt nume dintr-un moment hotarator incolo. Iar schimbarea numelui insemna si o schimbare majora in viata acelor oameni.

A fost cazul patriarhului Avram, caruia, la 99 de ani, i s-a aratat Domnul si i-a spus sa faca "ce-i placut inaintea mea si fii fara prihana". A facut Domnul un legamant cu Avram, l-a binecuvantat si i-a spus: "Si nu te vei mai numi Avram, ci Avraam va fi numele tau, caci am sa te fac tata a multime de popoare". (Geneza, 17, 5). Iar dupa ce i-a spus lui Avraam acestea, Dumnezeu i-a zis: "Pe Sarai, femeia ta, sa nu o mai numesti Sarai, ci Sarra sa-i fie numele. Si o voi binecuvanta si-ti voi da din ea un fiu; o voi binecuvanta si va fi mama de popoare si regi peste popoare se vor ridica dintr-insa". Iar Sara avea si ea 90 de ani. Destinul acestor oameni a fost cu totul altul din acel moment.

Ana, "Dumnezeu s-a indurat", si Maria, "doamna, stapana"

Ceva mai tarziu, Iacov, urmasul al lui Avraam, trecea raul Iaboc, temandu-se ca fratele sau, Isav, il va omori. Dar in noaptea aceea un trimis misterios al Domnului s-a luptat cu el pana dimineata. "Vazand insa ca nu-l poate rapune Acela, S-a atins de incheietura coapsei lui si i-a vatamat lui Iacov incheietura coapsei, pe cand se lupta cu el. Si i-a zis: «Lasa-Ma sa plec, ca s-au ivit zorile!» Iacov I-a raspuns: «Nu Te las pana nu ma vei binecuvanta». Si l-a intrebat Acela: «Care iti este numele?» Si el a zis: «Iacov!» Zisu-i-a Acela: «De acum nu-ti va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, ca te-ai luptat cu Dumnezeu si cu oamenii si ai iesit biruitor!» Si a intrebat si Iacov, zicand: «Spune-mi si Tu numele Tau!» Iar Acela a zis: «Pentru ce intrebi de numele Meu? El e minunat!» Si l-a binecuvantat acolo". (Geneza 32, 25-29).

Dupa numele lui Israel si-a luat numele intregul popor ales, iar prin extensie, astazi, crestinii sunt poporul cel nou al lui Israel. Crestinii sunt botezati in numele Sfintei Treimi, in general cu nume de sfinti. De aceea este obiceiul in ortodoxie ca la intrarea cuiva in monahism, acela sa-si schimbe numele, ilustrand astfel vointa sa de a duce o viata cu totul noua.

"Tu esti Petru (gr. Petros, aram. Kepha), si pe aceasta piatra voi zidi biserica Mea"

RUGACIUNEA. La tunderea in monahism, calugarului i se da un sirag de metanii si este indemnat sa cheme Numele Domnului Hristos: "Primeste, frate, sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu, spre rugaciunea cea de tot ceasul catre Mantuitorul Hristos. Caci esti dator in toata vremea a avea in minte, in inima si in gura ta numele Domnului Iisus". Iar daca numele oamenilor au o anumita putere in ele, lucrul este adevarat la un nivel coplesitor in cazul Numelui dumnezeiesc. Iar daca cei din Vechiul Testament nu erau pregatiti sa rosteasca numele lui Dumnezeu oricand, Hristos i-a invatat pe ucenici sa se roage catre Tatal ceresc, constienti de cuvintele "Sfinteasca-se Numele Tau". Puterea si slava lui Dumnezeu - scrie Warre - sunt prezente si lucratoare in Numele Lui.

Autorul spune mai departe: "Numele lui Dumnezeu este numen praesens, Dumnezeu cu noi, Emanuel. A invoca Numele lui Dumnezeu in mod deliberat inseamna a te aduce pe tine in prezenta Lui ca un instrument si ca o jertfa vie in mainile Lui". Demonii sunt alungati si oamenii sunt vindecati prin Numele lui Iisus, caci Acesta are toata puterea in cer si pe pamant. Si sa nu uitam ca promisiunea lui Hristos de la Cina Ultima a fost: "Tot ce veti cere de la Tatal in Numele Meu, El va va da" (Ioan, 16, 23), iar ultima porunca lasata Apostolilor Sai a fost: "Drept aceea, mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh" (Mat. 28, 19). Aceasta cinstire deosebita a Numelui lui Iisus este temeiul rugaciunii lui Iisus, adica rostirea cu luare aminte, in liniste si asceza, a cuvintelor: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)". Iar parintele Constantin Galeriu isi incheia prefata la cartea "Puterea Numelui", a lui Warre, cu aceste cuvinte: "Este o sete nesfarsita si un semn al timpului chemarea acestui Preasfant Nume. Este cautarea, in Duhul Sfant, a Insesi Persoanei Lui, in acest suspin al veacului: «Vino, Doamne Iisuse»!".

"Adam reproduce un vechi nume biblic ebraic «Adam». Una dintre cele mai vechi explicatii, sugerata chiar de Geneza, apropie numele pers. de ebr. «adhamah», «sol, pamant», derivat din radicalul verbal dm «a fi rosu, rosu-brun»" "Eva este numele primei femei. Interpretarea oferita de textul Genezei este de «mama a celor vii» (Septuaginta traduce in acest pasaj numele ebraic prin Zoe)." Din "Mica enciclopedie onomastica", Ed. enciclopedica romana, Bucuresti, 1975 "Ana - din ebraica: «Domnul a avut mila», «Domnul s-a indurat», numele acesta atat de frumos ne aminteste ca in orice moment din viata noastra, in orice necaz si in orice bucurie, Dumnezeu este cu noi, aparandu-ne si intarindu-ne" "Numele meu", Leon Magdan, Editura Corint Turism, Bucuresti, 2004 "Mai putin folosit astazi decat in sec. 18 si 19, cand este mai puternica influenta onomasticii neogrecesti, Elefterie reproduce un nume propriu grecesc, Eleutherios, «liber»" Din "Mica enciclopedie onomastica", Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1975 "Prenume cu mare frecventa in zilele noastre, Cristian si Cristiana reproduc numele personale latinesti Christianus si Christiana, la origine adjective derivate de la Christus, prin care erau desemnati adeptii noii religii. Numele Christos (de la vb. chriein «a unge») este de origine greaca si apare in Septuaginta ca o traducere a termenului ebr. mashi’ha «uns», cunoscut in romana ca Mesia. Tradus prin Christos, Mesia este considerat cel de-al doilea nume al lui Iisus" Din "Mica enciclopedie onomastica", Ed. Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1975

Elefterie sau sfintenia care elibereaza PRIN BOTEZ OMUL ARE LEAGATURA CU DUMNEZEU Pr. Dumitru Staniloae, in cartea sa "Dogmatica", face referire ampla la importanta numelui de botez si la botez in sine, ca act prin care omul intra in lumina harului dumnezeiesc: "Numai cand aude prin chemarea lui pe nume glasul lui Dumnezeu, omul raspunde cu adevarat, numai atunci isi ia numele in serios. Numai atunci numele ii este principiu distinctiv formator, numai atunci el este in adancime o forta de personalizare. In aceasta relatie cu Dumnezeu, de chemare si raspuns, intra omul deplin prin botez. De aceea prin botez i se da omului si numele, care exprima relatia in care el e pus cu Dumnezeu si pe care el trebuie sa si-o cinsteasca si sa si-o implineasca".

Andrei, "barbatie, curaj" CERCETARI DESPRE INFLUENTA "Specialistii americani au aratat ca alegerea prenumelui influenteaza starea psihica a copilului si a viitorului adult, dar si perceptia oamenilor despre frumusete. Dupa ce au analizat indeaproape 2.000 de dosare ale unor copii spitalizati in diferite clinici de psihiatrie, cercetatorii au observat ca baietii care au un prenume deosebit, diferit de cele obisnuite, manifesta tulburari mai grave decat cei care poarta prenume comune. Acelasi studiu pe care l-am urmarit la BBC a aratat ca, in cazul fetelor, tulburari precum obsesia sau gelozia maladiva sunt mai accentuate daca ele au un prenume rar. Un alt studiu a demonstrat ca studentii care au avut de ales o regina a frumusetii intre o candidata cu un nume comun si o alta cu un nume mai pompos sau chiar cu rezonante istorice au ales-o pe cea dintai. Asa incat specialistii nu recomanda botezarea progeniturilor cu nume excentrice sau care fac referire la stramosi ilustri", sustine parintele profesor universitar Constantin Patuleanu. De altfel, biserica recomanda punerea unui singur nume copilului adus spre botezare, si mai ales nume de sfant, pentru ca acela sa-i fie ocrotitor copilului.

AVRAM, "TATA A MULTE NEAMURI" Numele Avram, provenind din ebraica, este raspandit in toata Europa, sub formele Avram, Abram si Abraham. Este numele patriarhului biblic, originar dupa traditie din Haran sau Ur din Caldeea. El personifica pentru evrei promisiunea divina, si in cartea Genezei a Vechiului Testament gasim relatarea cu privirea la numele sau pe care Iahve i l-a schimbat din Avram in Avraam, cand l-a numit "tata a multe neamuri". Ca un ecou indepartat al bunastarii marelui patriarh biblic, circula expresia "ca-n sanul lui Avram", adica a trai bine, fericit. MAGHIARII TRADUC NUMELE STRAINILOR "Maghiarii au obiceiul de a traduce numele de botez ale strainilor, de exemplu zic Boalo Miklos pentru Nicolas Boileau. Se merge si mai departe: Victor este redat Geza (Hugo Geza), pentru ca acesta din urma seamana cu maghiarul gyozo, "invingator", iar Victor in latineste are acelasi inteles. Trebuie sa adaug insa ca maghiarii traduc si propriile nume cand folosesc o limba straina: Petofi Sandor devine astfel Alexandrei Petofi. S-au tradus uneori si numele de familie: "Molnar-Piuaru", scrie Alexandru Graur in cartea "Nume de persoana", Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965. UNELE NUME SUNT INTERZISE DE LEGE IN FRANTA In sudul Frantei, unde este un fel de mandrie locala pentru ca acolo colonizarea romana e mai veche decat in nord si a fost precedata de una greceasca, s-au raspandit de timpuriu numele de influenta clasica. Dar Biserica a ajuns repede sa controleze si sa impuna numele, pentru ca la inceput, pe langa faptul ca preotul boteza copilul, tinea si registrele de stare civila. In cele din urma, in Franta s-a dat o lege care permitea numai numele din calendar si cele din istoria veche (legea din 11 germinal, anul XI, inserata in Codul Civil, art. 57). Unii ofiteri ai Starii Civile, prea zelosi, intra chiar in conflict cu parintii. "Am citit candva intr-un ziar ca un tata a declarat-o pe fiica sa nou-nascuta cu numele Henriette, dar acest nume i-a fost refuzat, deoarece nu exista in calendar… Facand proces, pentru a obtine dreptul sa dea numele pe care-l dorea, cetateanul a pierdut actiunea, caci legea era categoric impotriva lui", scrie Al. Graur in cartea "Nume de persoane", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1965.