x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Adrenalina - Schi extrem in mijlocul lui mai

Adrenalina - Schi extrem in mijlocul lui mai

15 Mai 2005   •   00:00

Peste 60 de schiori si snowboarderi, iubitori de senzatii tari, au participat sambata la Concursul Ecoul Malinului. Inclinatia mare si traseul dificil nu i-au speriat pe cei care vor sa simta adrenalina. Au existat cazaturi, dar, din fericire, nimeni nu si-a rupt nimic.

  • de CRISTIAN PETRU
  • SKI&SNOWBOARD
  • Concurs extrem Valea Malinului

    FOTOREPORTAJ - Click pe imagine
    ADRENALINA. Concurentii si-au aratat curajul si experienta sarind peste stancile golase
    Este jumatatea lunii mai si cu totii asteptam sa vina vara. La munte insa, sus, la peste 2.000 de metri, iarna este stapana. Zapada ascundea sambata drumul de la Cabana Babele spre Masivul Costila. Din loc in loc doar, cate o bucata de iarba parjolita, maro ca blana unui mistret, indraznea sa se ridice deasupra zapezii. Doar cei care voiau cu adevarat sa ajunga la Costila si cei care participa la concursul de schi si snowboard de pe Valea Malinului puteau sa se descurce pe potecile ascunse sub omat. Organizat de Alpin Club Ecoul Bucuresti, concursul Ecoul Malinului a avut loc pentru prima data in 1998, iar sambata a fost la a saptea editie. In 2001 nu s-a tinut din lipsa de zapada.

    DRUM GREU. Sambata, stratul de omat era numai bun pentru un week-end fericit pentru pasionatii sporturilor pe zapada. Pe la 9 si ceva, organizatorii si concurentii matinali au inceput urcusul spre Masivul Costila. Zapada domnea peste intregul platou de la Babele si doar parazapezile pe care mi le-a dat Dana Gradinaru, vicepresedintele Alpin Club Ecoul, m-au ajutat sa nu ajung deja ud la locul concursului. O ora si ceva de mers printr-o zapada de peste o jumatate de metru, cu o panta nu foarte dificila, si am ajuns. Sus, langa Masivul Costila, incepea Valea Malinului. Si in rest doar zapada, nici un copac, nici o piatra dupa care sa te ascunzi de furia vantului care sufla continuu. Organizatorii au citit regulamentul, iar iubitorii schiului extrem au inceput sa se inscrie in concurs. Si s-au tot inscris pana aproape de ora 15:00. In total, 65 de persoane au participat sambata. E un concurs de schi extrem, adica nu exista un traseu fix. Fiecare porneste de unde vrea, fiecare sare pe unde vrea. Se pot alege sarituri de pe stanci, salturi peste crevase, coborari printre pereti apropiati, le spune concurentilor unul dintre arbitri. Valea este continua de la releul Costila pana la Hornul Pamantos. Nici o saritoare nu era dezgolita de zapada, iar omatul era stabil, fara pericole de avalansa. Dupa canion erau insa pietre si in acel loc concurentii puteau sa isi demonstreze calitatile.

    EMOTII. Ca la orice concurs, au existat si cateva cazaturi, dar nimeni nu s-a ranit

    PARTICIPANTI. Unii dintre cei care s-au inscris sambata la concursul de schi extrem mai participasera si in anii anteriori. Printre veteranii intrecerii extreme din Valea Malinului erau si doua fete, una in varsta de 13 ani, Andrada Ghitoc, iar cealalta de doar 12 ani, Agatha Nicodim. Cele doua fetite au participat pentru prima data la concurs, la categoria schi, in 2000. Si atunci au luat si premii. Andrada a luat locul I, iar Agatha locul trei. Impreuna cu ele sta un barbat pe a carui fata nu se poate citi vreo teama. Este tatal Andradei. Amandoua schiaza in fiecare week-end si in fiecare vacanta. Coborarea pe Valea Malinului la acest concurs reprezinta un risc calculat. Se schiaza bine si stiu ca nu are cum sa se intample ceva, sustine Liviu Ghitoc. Ceilalti concurenti, veniti din toata tara cu schiurile sau snowboardurile din dotare, incep sa se incalzeasca si sa isi aleaga traseele.

    INTRECERE. Pe la ora 12:00 incepe concursul. Pleaca primul concurent si se pregatesc urmatorii. Ma apropii si eu de marginea abrupta a vaii. Panta este atat de inclinata, incat eu nu as putea sa cobor nici macar in picioare, cu atat mai putin cu schiurile. Ei insa, pasionati de schiul extrem, nu au nici o problema, nici o teama. Si incep sa sara peste stancile neacoperite de zapada si sa coboare spre vale prin canioane. Ca la orice concurs au existat si cazaturi, dar, din fericire, nimeni nu si-a rupt nimic. Unii, mai putin curajosi, prefera sa ocoleasca stancile. Altii sar, coboara agresiv. Sariturile periculoase ii fac pe cei aflati inca sus sa ii incurajeze si sa ii aplaude pe curajosi. Incerc sa ii urmaresc cu privirea pe concurentii aflati in coborare. Dar, dupa cateva secunde de la pronire, Valea incepe sa serpuiasca, sa se strecoare printre stanci, iar sportivii nu se mai vad.

    SPECTATORI. Cateva zeci de oameni au urmarit concursul de schi si snowboard din Valea Malinului

    CASTIGATORI. Spre seara, dupa ce toti au ajuns jos, au inceput deliberarile si s-au stabilit castigatorii. La baieti schi, premiul intai a fost castigat de Catalin Serbulea, locul doi de Adrian Stramaturau, iar locul trei de Vlad Zabunov. La schi fete, pe primul loc s-a clasat Cristina Popa, pe locul doi, Ana-Maria Damian, iar pe locul trei, Luciana Neacsu. La concursul de snowboard baieti, locul I si l-a adjudecat Dodo Gabor, locul doi, Andrei Subran, iar locul trei, Andrei Mortila. La concursul de snowboard pentru fete a existat doar locul I, loc castigat de Apollonia Marosi. Au fost si cateva premii speciale. Doua au fost castigate de Agatha Nicodim (12 ani) si de Andrada Ghitoc (13 ani), iar Valentin Dobre a luat premiul special pentru agresivitate. Sponsorii concursului au fost Outdoor Project, Atta, Siemens, Klimm, MMSport si Montrek Sport, iar parteneri media, Jurnalul National, Radio 21, Knox, Vacante si calatorii, www.dor deduca.ro, www.alpinet.org.

    TRASEU
    Situata in abruptul nordic al Masivului Costila din Muntii Bucegi, Valea Malinului pleaca chiar de sub Varful Costila (2.498 m), de la marginea Platoului Bucegilor. Concursul de schi si snowboard Ecoul Malinului, aflat la a 7-a editie, este organizat de Alpin Club Ecoul Bucuresti. Criteriile de arbitraj au fost: alegerea traseului, agresivitatea, controlul, timpul, tehnica si stilul.
    Locul de concurs a fost ales datorita gradului de inclinare destul de ridicat (55o la intrare), a dificultatii sale, a existentei unui canion si, nu in ultimul rand, pentru accesul relativ usor. Diferenta de nivel de aproximativ 800 de metri pune la incercare capacitatile fizice si psihice ale concurentilor. Pentru a ajunge la Masivul Costila, poti merge cu telecabina din Busteni pana la Babele, iar de acolo pe jos. Drumul pana la buza Vaii Malinului dureaza aproximativ o ora. Drumul dus-intors cu telecabina costa 340.000 de lei.

    ×