PARTIEEE!
In week-end, partiile din Paltinis sunt pline de turisti, la fel ca si cele de pe Valea Prahovei.
Chiar daca nu e foarte multa zapada, turistii s-au inghesuit la schi pe
partia de la Paltinis. In week-end-uri, ca sa urci cu telescaunul, trebuie sa stai la coada o ora si jumatate. La Paltinis, poti sa inveti sa schiezi.
CRISTIAN PETRU
|
TRASEU. Partia Oncesti 1 are o lungime de 1.100 de metri |
Cei aproape treizeci de kilometri care despart Sibiul de Paltinis inseamna de fapt acum distanta dintre iarna si toamna. Daca jos, in orasul ardelean, nu vezi pic de zapada, ci doar oameni imbracati nu foarte gros, cu cat urci spre statiune, mantia alba incepe sa acopere totul. Duminica, pe marginea drumului, cateva zeci de masini erau oprite, mai departe sau mai aproape de partie, fiecare dupa cum si-a gasit loc de parcare. Iar in imediata apropiere a partiei nu aveai loc sa faci un pas. Sute de turisti s-au grabit sa petreaca ultima zi de vacanta la Paltinis.
PRETURI. La Paltinis sunt doua partii, una mai lunga, Oncesti 1, de 1.150 de metri, dar mai usoara, si alta mai scurta, Oncesti 2, de doar 450 de metri, dar mai dificila, cu panta de inclinatie de 26%. Cea mare este dotata cu telescaun, iar cea mica cu teleschi. Duminica insa functiona doar telescaunul, astfel ca toti schiorii s-au inghesuit pe partia mare. Dar pentru a ajunge sa urci, trebuia mai intai sa stai aproape o ora si jumatate la coada. Telescaunul de pe partia mare poate transporta 360 de persoane pe ora, la fel ca si teleschiul. Partia mare are o diferenta de nivel de 241 metri, iar drumul cu telescaunul dureaza aproximativ zece minute. Pentru a urca cu telescaunul, adultii trebuie sa scoata din buzunar 40.000 de lei, iar copiii, 30.000 de lei. Daca vor sa urce, dar sa si coboare, cei mari platesc 50.000 de lei, iar cei mici 40.000.
SEZON. Se schiaza aici din 22 decembrie. Pana acum a fost foarte multa lume in fiecare zi. S-a terminat insa vacanta, si nu stim cum va fi in continuare, spune unul dintre cei care ajutau persoanele sa coboare de pe telescaun. Nu are insa prea mult timp de vorba. Instalatia nu se opreste cand vrem noi. Daca schiorii nu merg pe cea de-a doua partie, acolo este raiul celor care sunt cu sania sau cu punga. Copii, dar si oameni in toata firea se imbulzeau duminica pe derdelus. Langa partie este un bar unde se da vin fiert sau ceai. Duminica, daca nu te uitai la schiuri, la zapada si la hainele groase ale oamenilor, puteai crede ca ai ajuns la mare. O femeie vindea porumb fiert cu 15.000 de lei stiuletele.
NEMULTUMIRI
|
Turistii care nu au echipament pentru partie pot inchiria schiuri sau sanii de la unul dintre intreprinzatorii privati de langa partie. Astfel, echipamentul de schi poate fi inchiriat cu 100.000-180.000 de lei pentru o zi, iar o sanie cu 100.000-200.000 de lei pentru o zi. Venim de obicei doar in week-enduri, dar daca avem comenzi venim si in timpul saptamanii. Avem si cursuri de initiere pentru schi sau snowboard. Suntem monitori categoria I. O sedinta costa 150.000 de lei pentru cei care vor sa invete sa schieze si 250.000 de lei pentru iubitorii de snowboard, spune Andy Fazekas, coproprietarul unui centru de inchiriere. Barbatul este nemultumit insa de conditiile oferite schiorilor de cei care administreaza partia. Sunt destul de putini turisti. Trebuie sa stai foarte mult la coada la telescaun, nu dau drumul la teleschiul de pe partia mica, adauga Andy.
|
VACANTA MEA E CEA MAI TARE
|
|
Fotografie trimisa
de Codrin Munteanu |
Esti pasionat de schi? Te distrezi de minune si vrei sa ne impartasesti experienta ta pe cele mai tari partii? Pune mana pe aparatul de fotografiat sau pe telefonul mobil si trimite-ne fotografia vacantei tale la schi la adresa partie@jurnalul.ro. Cele mai spectaculoase fotografii vor fi date la ziar.
|