IMOBILIARE
Executivul a aprobat prin ordonanta modificarea si completarea Legii cadastrului si publicitatii imobiliare.
Noul act normativ pune bazele unui sistem unic de inregistrare a proprietatii imobiliare, care poate fi consultat, contra unei taxe, si pe Internet.
ORGANIZARE. Se va infiinta o noua structura numita Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara care va coordona activitatea in domeniu. Astfel, cetatenii vor putea sa afle on-line, probabil chiar din acest an, cine este proprietarul unui imobil sau al unui teren si astfel vor putea sa-si investeasca banii in cunostinta de cauza. "Intentia guvernului de a renunta la un sistem arhaic, ce creeaza un stres atat functionarilor din domeniu, dar mai ales cetatenilor si introducerea unui sistem modern, informatizat de gestiune a datelor este un pas inca mic, din punct de vedere legislativ, dar un pas urias din punct de vedere al reformei reale", ne-a declarat Emil Giurgiu, presedintele Uniunii Nationale a Agentilor Imobiliari (UNAI).
EXTINDERE. UNAI doreste extinderea sistemului si la utilitatile pentru terenuri. "Prin Certificatul de Urbanism poti afla nivelul de inaltime al cladirii pe care o poti construi, insa ca sa ei date despre parametri tehnici, adica sa stii daca trece o conducta de gaze sau de apa pe sub teren, trebuie sa te duci pe la fiecare regie in parte si sa dai piept cu o birocratie greu de invins", spune Giurgiu. In plus, agentii imobiliari mai vor ca sistemul sa cuprinda si date financiare despre tranzactiile care se fac. "Sa dai click pe un buton si sa ai o evidenta asupra preturilor cu care s-au vandut, de exemplu, apartamentele in cartierul 13 Septembrie, din Capitala din 1990 si pana-n prezent", a spus presedintele UNAI. El a concluzionat ca este bine ca Guvernul a facut primul pas. (Daniela Ivan)
Citește pe Antena3.ro