x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Beneficiile cepei verzi pentru organism

Beneficiile cepei verzi pentru organism

10 Apr 2019   •   20:10
Beneficiile cepei verzi pentru organism

Ceapa verde este una dintre cele mai bune plante de primăvară pentru organism. O poţi consuma fără limite: să o adaugi generos în salate, în mâncăruri şi ciorbe, pentru că îşi păstrează toate proprietăţile, chiar dacă este fiartă. Iată ce beneficii are pentru sănătate.

Cei care suferă de diabet pot să îşi controleze glicemia cu ajutorul acestei legume. Luaţi bulbul şi frunzele de la kilogram de ceapă verde şi băgaţi-le la mixer  timp de un minut, după care adăugaţi 1,5 litri de apă plată. Amestecul se mai mixează încă un minut, apoi se pune la păstrat într-un recipient de sticlă închis ermetic şi se ţine în frigider. Cura durează zece zile, apoi se face o pauză de 20 de zile, iar tratamentul se poate întinde pe o perioadă nelimitată. Doza zilnică recomandată este de o jumătate de pahar, de trei ori pe zi, înaintea meselor. Aceeaşi ceapă verde duce la creşterea colesterolului bun, cu efect antiaterosclerotic.

Indicată în cazul virozelor respiratorii

La fel ca usturoiul verde, ceapa stimulează sistemul imunitar. Graţie alicinei, care este un antibiotic şi un expectorant puternic, şi al clorofilei, care are efecte antiinflamatoare, aceasta este eficientă ca adjuvant atât în bronşitele infecţioase, cât şi în bronşitele alergice, fiind şi un bun mijloc de prevenire a astmului bronşic. Tot alicina din bulb, care are proprietăţi anticoagulante, împiedică formarea cheagurilor de sânge.

Somnifer natural

Ceapa este şi un diuretic ce favorizează eliminarea sodiului din organism şi are şi proprietatea de a calma tusea şi de a desfunda căile respiratorii. De asemenea, este bine cunoscut faptul că ceapa este un somnifer natural foarte bun, fără efecte secundare, care nu dă dependenţă de niciun fel. Stările nervoase şi de agitaţie pot fi, de asemenea, calmate cu ajutorul unei cepe zdrobite, pe care să o ţinem la nas.

Acneea poate fi tratată cu ajutorul unei cure alimentare cu ceapă verde. Nutriţioniştii recomandă consumul de ceapă verde în combinaţie cu mărar şi ţelină, cel puţin o dată pe zi, timp de 15 zile, pentru rezultate remarcabile.

×
Subiecte în articol: ceapa proprietati