Sărbătorile de Paşte sunt prilej de relaxare şi momentul în care familia se reuneşte în jurul mesei. Bucatele tradiţionale nu lipsesc de pe mesele românilor, iar în această perioadă avem tendinţa să mâncăm mai mult decât este necesar. De obicei, de Sărbători ne îngrăşăm cel puţin 1-2 kilograme. Există câteva trucuri care ne ajută să ne bucurăm de toate gustările bune fără să ne îngrăşăm.
În această perioadă, mesele sunt mult mai bogate decât de obicei. Mâncărurile tradiţionale româneşti sunt destul de grase şi bombe calorice. Dacă mănânci de trei ori pe zi, vei acumula mai mult decât dublul caloriilor pe care le consumi în mod normal. Un sfat important de la nutriţionişti este să te păstrezi pentru masa cea mare. Dacă ştii că iei prânzul cu toată familia, mănâncă ceva uşor la micul dejun. De exemplu, poţi opta pentru o cafea fără zahăr şi o felie de pâine prăjită. Pofticioşii pot înlocui felia de pâine prăjită cu una de cozonac, dar asta înseamnă că la masa în familie vor reduce din consumul de dulciuri. Dacă masa principală în familie va fi cina, fă acelaşi lucru. Un mic dejun „sărac”, o salată la prânz şi ai loc destul pentru cină. Nu trebuie să mănânci tot şi îi poţi spune mamei că te-ai săturat şi nu e nevoie să îţi umple altă farfurie. Dacă mănânci mult seara, important este să te culci după aproximativ trei ore după ce ai mâncat. Altfel, digestia mâncărurilor grele îţi va afecta calitatea somnului.
CÂTE CALORII AU MÂNCĂRURILE DE PAŞTE
- o figurină de ciocolată 500-1.000 de calorii
- o felie de cozonac de 100 de grame – 400 de calorii
- 2-3 linguri de salată boeuf – 300 de calorii
- friptură de miel 100 de grame – 300 de calorii
- 2 sarmale – 300 de calorii
Mănâncă porţii mici sau regula doar unul/una
Masa de Paşte cuprinde ouă, salată boeuf, supă/ciorbă, friptură de miel cu garnitură, sarmale, cozonaci şi alte dulciuri. Cam mult pentru o singură masă. Nu trebuie însă să renunţi la tot şi să aduni frustrări. Poţi sări peste aperitiv, să ciocneşti ouă cu toată familia fără să le mănânci pe toate şi să reduci drastic consumul de dulciuri. Aplică regula doar unul/una, adică o porţie mică, o bucată mică. Dacă mănânci un ou, o porţie de supă sau ciorbă fără pâine, friptură cu salată şi doar guşti dintr-o prăjitură, consumul caloric nu va fi atât de dramatic, dar rămâne unul destul de ridicat. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că o felie de cozonac umplut este mai calorică decât o porţie de friptură din piept de pui. Cozonacul ar trebui consumat în cantităţi reduse, cel mult două felii la o sărbătoare, mai spune profesorul. Dacă masa are multe feluri de mâncare, este bine să sari măcar peste un fel sau două. Ai putea să sari inclusiv peste masa din noaptea Învierii când, în mod obişnuit, românii se pun să mănânce după ce au luat lumină de la biserică. La 1 noaptea, digestia va fi mult mai lentă şi îi vei da organismului de muncă în plus fără să fie nevoie.
De pe masa de Paşte nu lipsesc nici salatele, legumele fierte şi alte alternative sănătoase. Încearcă să reduci consumul de mâncăruri grase şi să te îndrepţi şi spre alternativele mai puţin calorice. Ideal ar fi să renunţi şi la consumul de pâine.
Nu uita că alcoolul îngraşă. Ciocneşte un pahar de vin cu familia, dar nu-l consuma în exces. Un pahar la masa de prânz este suficient. Organismul are oricum prea multă bătaie de cap cu digerarea alimentelor grase. Nu-i da de muncă în plus cu metabolizarea alcoolului.
SFATURI UTILE
- sari peste masa din noaptea Învierii
- nu mânca de trei ori pe zi
- lasă loc pentru masa princiaplă în familie
- sari peste aperitiv, mănâncă puţin din fiecare
- mănâncă încet pentru a simţi când te saturi
- nu mânca de gura familiei, refuză-i politicos
- alege alternative sănătoase
- refuză politicos mâncarea la pachet
- nu te culca după ce ai mâncat
- fă sport în fiecare zi
Arde caloriile după ce le-ai consumat
Sărbătorile sunt prilej de odihnă şi de relaxare în familie, însă nu trebuie să eliminăm mişcarea în totalitate. Ideal ar fi ca în această perioadă să faceţi mai mult sport decât de obicei pentru că şi aportul caloric este unul mult mai mare. Chiar dacă nu ai chef să mergi la sală, măcar o plimbare lungă prin parc te va ajuta să ai o digestie mai bună şi să arzi din caloriile consumate. Îţi poţi invita familia la o plimbare cu bicicletele, cu rolele sau undeva prin pădure. Important este să nu staţi doar în casă, la masă, pentru că de cele mai multe ori veţi mânca impulsiv, fără ca organismul să aibă nevoie.