x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă VIDEO Cum scăpăm de astenia de primăvară: „Treziţi-vă dimineaţa, faceţi un duş rece, mâncaţi curat!”

VIDEO Cum scăpăm de astenia de primăvară: „Treziţi-vă dimineaţa, faceţi un duş rece, mâncaţi curat!”

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2023   •   12:40
VIDEO Cum scăpăm de astenia de primăvară: „Treziţi-vă dimineaţa, faceţi un duş rece, mâncaţi curat!”
Sursa foto: Antena 3 CNN

Prof. dr. Vlad Ciurea a explicat care sunt paşii de urmat pentru a face astenia de primăvară să dispară. Celebrul medic a mai spus şi că, în realitate, astenia nu există.

Astenia de primăvară există, doar dacă ne gândim la ea. Înainte să asociem această tristeţe profundă pe care o simţim zilele acestea cu schimbarea vremii, ar fi bine să ne gândim la acţiunile noastre zilnice.

Care de cele mai multe ori ne dezechilibrează în loc să ne ajute să facem faţă problemelor zilnice. Profesorul Vlad Ciurea ne dă şi câteva ponturi pentru zile mai bune din punct de vedere mental, scrie Antena 3 CNN.

"În primul rând că nu trebuie să ne gândim la astenie. Cuvântul trebuie să iasă, sunt anumite cuvinte pe care nu trebuie să le folosim. Dacă se poate, să nu folosim cuvântul boală. În loc de boală să zicem disfuncţionalitate de organ, să nu folosim cuvântul bătrâneţe. În Danemarca, unde am lucrat, se spune senior. Foarte multă lume se ascunde şi multe doamne în spatele cuvântului astenie.

Haideţi să o luăm invers: V-aţi odihnit aseară? Aţi fumat? Aţi stat la taclale? Aţi băut cafea după ora 18.00? Dacă în această perioadă de primăvară, care înseamnă o redeschidere a florilor, a sufletului, a iubirii, a naturii, eu mă plâng de astenie... În loc să deschid geamul să inspir aer curat. Nu există astenie, este doar în căpuşorul nostru format.

Fiziologic, organismul iese din hibernare şi începe să evolueze primăvară şi atunci să zicem că are o perioadă în care se adaptează mai greu. Noi trebuie să îl facem să se adapteze mai repede.

Treziţi-vă de dimineaţă, faceţi un duş rece, după unul cald, duşuri scoţiene, mâncaţi curat, fructe, legume româneşti, seara beţi un pahar de vin să puteţi dormi liniştiţi, gândiţi numai pozitiv şi veţi ieşi din această astenie.

Toate lucrurile acestea simple... Toate seminţele au vitamina C. Nici nu trebuie să ne gândim la astenie", a declarat prof. dr. Vlad Ciurea.

×
Subiecte în articol: astenia de primavara Vlad Ciurea