x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Ce parfum ţi se potriveşte?

Ce parfum ţi se potriveşte?

de Steluta Indrei    |    16 Dec 2008   •   00:00

Florale, proaspete, dulci, picante, orientale... parfumurile pot fi caracterizate în multe feluri. Important este ca ele să fie alese în funcţie de personalitatea şi temperamentul persoanei care le foloseşte.



Altfel, chiar dacă este un produs de calitate, vom simţi că nu miroase bine pe pielea noastră. Iată câteva sugestii adresate atât femeilor, cât şi bărbaţilor care de Sărbători vor să ofere unei persoane dragi parfumul potrivit.

ROMANTISM SAU MODERNISM
Femeia romantică, visătoare, care adoră florile, plimbările în aer liber, este înclinată către arome delicate şi dulci. Acesteia i se potrivesc parfumurile cu esenţe florale de iasomie, trandafir, liliac, frezie, bujori, lăcrimioare etc.
În schimb, femeia modernă, activă, care debordează de energie, va alege parfumurile tari şi proaspete. Esenţele din citrice şi ierburi aromatice, cu accente picante le conferă femeilor dinamice poftă de viaţă şi curajul pentru acţiuni îndrăzneţe.

SEDUCŢIE
Femeile sofisticate, seducătoare, cărora le place să stârnească pasiune, preferă aromele senzuale, capricioase şi provocatoare: fructe şi flori exotice, ambră, patchuli, mosc, ylang-ylang, nucşoară. Aceste esenţe le ajută să îşi pună în valoare feminitatea şi erotismul.

INOCENŢĂ
Pentru femeia copilăroasă, veselă, mereu pusă pe şotii sunt potrivite aromele contrastante de fructe (portocale, pepene galben, fructe de pădure), flori de primăvară (măr, zambile, frezii) şi condimente (piper, mentă). Aceste parfumuri trezesc simţurile şi întreţin exuberanţa femeilor care nu uită că jocul este important la orice vârstă.
Esenţele de ciocolată, vanilie, migdale, scorţişoară, măr reprezintă o încântare pentru femeile gurmande. Pofta lor de "ceva bun" se împacă foarte bine cu miresmele dulci, care inspiră căldură, siguranţă, confort.

INFLUENŢE. Mirosul unui parfum este influenţat de starea de sănătate a persoanei respective, de alimentaţie, de medicamente sau de sarcină. Tipul de piele schimbă de asemenea aroma parfumului. De exemplu, un parfum este mai pregnant la femeile cu tenul gras decât la cele cu tenul uscat. Sau altfel miroase un parfum la femeile blonde, brunete sau roşcate.


Sfatul medicului

Când încercaţi un parfum trebuie să îl pulverizaţi direct pe piele, nu pe haine sau pe eşantioane din hârtie, recomandă dr Viviana Iordache, medic primar dermatolog la Clinica MikoMed. "Parfumul interacţionează cu aciditatea pielii (pH-ul) şi mirosul natural al acesteia. De aceea, mirosul aceluiaşi parfum diferă de la o persoană la alta. Aşa că nu este indicat să vă cumpăraţi un parfum doar pentru că vă place cum miroase la altcineva", consideră dr Viviana Iordache.

×
Subiecte în articol: cosmetica parfum