x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos De ce unele persoane sunt stângace

De ce unele persoane sunt stângace

18 Oct 2016   •   11:12
De ce unele persoane sunt stângace

Una din zece persoane este stângace, iar de-a lungul timpului s-a încercat explicarea acestui fenomen, nefiind neglijate nici explicaţiile care au la bază factorul genetic, scrie clicksanatate.ro.

Procentajul stângacilor este acelaşi în orice colţ al globului. Astfel, a apărut următoarea întrebare: de ce nu există un procentaj de 50:50 între persoanele dreptace şi cele stângace?

Mulţi experţi iau în calcul cooperarea socială, în sensul că, atunci când oamenii aveau activităţi comune, foloseau aceeaşi mână în derularea activităţilor. De asemenea, alte explicaţii invocă poziţia creierului în cadrul celor două emisfere, cu partea stângă care controlează partea dreaptă şi cu partea dreaptă care o controlează pe stânga.

Una dintre cele mai rare ipoteze susţine că, în trecut, a avut loc o mutaţie genetică ce a mutat centrul vital al creierului în emisfera stângă. Însă, factorul genetic nu este de ajuns pentru a explica acest fenomen.

Continuarea, aici.

×
Subiecte în articol: stangaci mâna stângă