x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Diete care ne îmbolnăvesc.

Diete care ne îmbolnăvesc.

de Florin Condurateanu    |    23 Mai 2011   •   21:00
Diete care ne  îmbolnăvesc.

La inceputul verii sunt la mare cautare dietele de slabire care promit rezultate miraculoase in scurt timp. Insa, potrivit nutritionistilor, acestea constituie o capcana. Paradoxal, dietele drastice nu duc la slabire, ci la ingrasare suplimentara dupa perioada de restrictii severe. In plus, apar urmatoarele riscuri: carente nutritionale, reducerea masei musculare, tulburari hepatice, renale, depresie.

Dieta pare a deveni teritoriul in care se aduna cele mai caraghioase bazaconii. Si ar fi cum ar fi, pentru ca de glume razi la Teatrul de Revista "Ta­nase", dar cand regimul alimentar indicat de unii seamana cu o gluma razi de propria ta sanatate. Iar cand ti-ai dat peste cap organismul, rasul se transforma in plans. Ca sunt multimi de atotstiutori in materie de selectie la echipa nationala de fotbal si de alegere a cantaretilor care sa ne reprezinte la Eurovision, ca exista milioane de pareri legate de politicieni si de carburatorul de la Dacia Logan, treaca-mearga. Dar ca exista sfatuitori cata frunza si cata iarba in privinta regimului alimentar, asta chiar este o gafa zdravana.

Cura disociata si anemia
Nu am sa inteleg niciodata cum unii isi ghideaza dieta dupa curele recomandate de oameni care nu sunt medici. Pai, starea de bine, confortul organismului se sprijina decisiv pe ce mancam, iar daca aici unii inventeaza tot felul de regimuri alimentare, fara sa fie medici cu specialitatea nutritie, apare riscul sa se dea peste cap tot mersul organismului si nu il mai repui pe linia de plutire ani lungi. Iata cateva explicatii despre regimul alimentar stiintific date de un om indreptatit in aceste comentarii – doctor in medicina Mihaela Ionescu, medic primar la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice "N. Paulescu". Cel mai indicat este ca omul sa manance din toate categoriile de elemente alimentare pentru a-si hrani organismul cu toate cele trebuincioase. Im­por­tant este sa se pastreze echilibrul intre aceste principii alimentare si cumpatarea in cantitatea lor. Omul trebuie sa manance si glucide, si proteine, si grasimi, si vitamine, si oligoelemente, toate fiind ne­­cesare zilnic pentru buna functionare a organismului.

Cura de slabire asa-zisa disociata, in care se recomanda ca o zi sa mananci numai struguri, a doua zi numai salata, a treia zi oua tari, a patra zi doua "firicele" de carne de pasare, apoi o zi intreaga varza, dupa care in a sasea zi mazare, iar a saptea zi sa nu mananci nimic, asta inseamna chiar falimentul sanatatii. Pentru ca in fiecare zi te vaduvesti de unele elemente indispensabile. Dintr-o cura in care mananca orbeste numai un aliment, omul "face rost" de o anemie cu fier putin, de o saracie in calciu, in magneziu, se topesc muschii din care se fura proteine. Cel ce s-a supus acestei cure cu cate un aliment exclusiv este si vlaguit, pentru ca disparand glucidele nu mai exista combustibil de producere a energiei.

Painea nu e un bau-bau
Iata cateva exemple de consecinte de-a dreptul dezastruoase. Dupa o cura nebuneasca de struguri recomandata de niste neaveniti, oamenii au ajuns la spital in coma diabetica si asta pentru ca strugurii sunt renumiti ca foarte bogati in zahar si aceasta glucoza din struguri se elibereaza rapid si nu poate fi "neutralizata" de insulina pancreasului.

Si fiindca tot a venit vorba, cei care dezavueaza painea ca fiind un bau-bau, o amenintare la silueta pentru ca ingrasa tare trebuie sa stie ca painea, desi are spre 50% carbohidrati, elibereaza lent glucoza, spre deosebire de dulciurile concentrate si fructele foarte dulci.

Important este sa dramuiesti cantitatea de paine si sa nu o elimini, iar cel mai bine este sa mananci nu franzela, ci paine intermediara, paine neagra, graham. Si o alta legenda care trebuie daramata este ca pentru a slabi este bine sa mananci paine prajita. Fals si iarasi fals. Cand painea se prajeste, se elimina apa si se concentreaza in carbohidrati, aceste glucide crescand de la 50% la 80%-90%. Este motivul pentru care omul trebuie sa nu faca excese in a consuma snacksuri, adica grisine, biscuiti, cartofi prajiti la punga.

Restrictii: fructe dulci, lapte
Exista o lista de fructe bogate in zahar, fructe dulci, care ar trebui evitate si de bolnavii de diabet, dar si de cei care vor sa slabeasca. Din categoria fructelor dulci, fac parte, pe langa struguri, ba­na­nele, ananasul, perele pergamot, prunele foarte coapte. De altfel, e bine sa alegi chiar din a­ceas­ta categorie exemplarele mai crude, mai putin coapte, fiindca cele din urma prin coacere s-au im­bo­gatit in zahar. De exemplu, hai sa nu fim prea ne­milosii de la inchizitie, mai poti manca o banana, dar nu din aceea cu pete maronii de atata coacere. E bine sa nu uitam ca legumele contin mai putin za­har decat aceste fructe. Revenind la fructe mai pu­tin bogate in glucide, potrivit pentru diabetici si obezi este marul mai acrisor. E bine sa te feresti de pepenele galben, dulce de nu se poate. Dintre citrice cel mai indicat e sa mananci grepfruituri.

Pe lista restric­ti­ilor, fiindca aduc calorii, se afla si laptele. E bine sa consumi ca diabetic sau obez doar 1-2 cani de lapte semidegresat. Poti sa-ti per­miti a treia cana cu lap­te daca renunti cores­pun­za­tor la carbohidratii din cartofi, orez, mazare, fasole boabe. Cei mai pacatosi sunt cartofii prajiti, fiindca pe langa continutul de circa 20% carbohidrati spo­resc caloriile si prin baile de ulei in care acestia sunt prajiti, imbibandu-se cu lipide. Daca e vorba sa te ospatezi cu cartofi, cea mai buna forma a acestora este cartoful copt.

STIL DE VIATA. Cura de slabire nu este o campa­nie, nu se efec­tueaza pompie­ristic, ci este o cursa lunga, asa ca alimentatia rationala trebuie sa te preocupe toata viata. Nu reduci la zero painea, ci o por­tionezi. Por­tio­nezi mai ales grasimile si dulciurile. Omul poate trai fara dulciuri, iar za­harul concentrat in prajituri, dul­ce­turi inseamna un dezastru. Dupa cum si asa-zisele bauturi racoritoare colo­rate sunt o capcana, fiind doldora de zahar, dar si de E-uri, co­loranti si conservanti. In ma­terie de proteine se umbla la cantitatea si la calitatea lor. Orga­nismul are ne­voie de proteine de calitate. Ii auzi pe unii care do­resc sa sla­beasca afirmand ca au renuntat complet la car­ne. Total eronat. Carnea este alimentul care contine 0 % zahar. Carnea e singurul aliment fara glucide.

×
Subiecte în articol: diete