x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Machiajul care întinereşte

Machiajul care întinereşte

de Gina Matei    |    11 Apr 2011   •   19:00
Machiajul care întinereşte
Sursa foto: /Thinkstock

160719-18-27-sante-page-05-image-0001.jpgMachiajul natural şterge anii, vă asigură Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul Medical Miko Med. Dar pentru aceasta importante  sunt produsele, culorile pe care le alegeţi.

Fond de ten fluid, ruj natural
Potrivit specialistului nostru,  important este ca liniile pleoapei şi buzelor să fie machiate într-o manieră care să creeze impresia de ascensiune, pentru că ascensiunea este asociată cu tinereţea. În ceea ce priveşte machiajul, discreţia este cuvântul de bază. Se va alege un fond de ten fluid, dar care are capacitate mare de acoperire. Rujul trebuie să aibă o culoare naturală, caldă, discretă.  Evitaţi rujul strălucitor. Dacă doriţi o accentuare a buzelor, optaţi pentru un contur de buze cât mai subtil. "Multe persoane în vârstă aleg culori închise pentru conturarea buzelor, ceea ce este total greşit, pentru că aceste culori  îmbătrâneasc şi mai mult", adaugă specialistul nostru.

Rimel în funcţie de culoarea părului
Aţi ales culori naturale, dar trebuie să ţineţi cont şi de alte aspecte: să adaptaţi machiajul momentului zilei. Apoi, machiajul se alege şi în funcţie de culoarea părului. De pildă, persoanele care au părul închis la culoare sunt sfătuite să nu se machieze puternic. Iar rimelul se alege în funcţie de culoarea sprâncenelor şi a părului. O persoană blondă care foloseşte un rimel negru şi are sprâncenele negre nu o să reuşească să pară tânără. Pentru a da impresia de mai tânăr se vor rimela doar genele de pe pleoapa superioară.

Anumite zone ale feţei sunt mai frumoase, şi atunci trebuie scoase în evidenţă, la fel cum cele mai puţin reuşite trebuie mascate. Dacă aveţi buze frumoase, proeminente, atunci vi se recomandă să le accentuaţi. În cazul în care buzele nu sunt punctul dumneavoastră forte, atunci alegeţi un ruj într-o culoare discretă, care nu le va scoate în evidenţă.

Fără fard de pleoape strălucitor
După o anumită vârstă, apar şi ridurile. Înseamnă că e momentul să renunţaţi la fardul de pleoape strălucitor, deoarece accentuează ridurile şi le face mai vizibile. Soluţia: înlocuieşte fardul strălucitor cu unul mat.

×
Subiecte în articol: cosmetica