Gândurile negative ne pot distruge sănătatea şi viaţa. Lăsând astfel de gânduri să ne copleşească, noi ducem, de fapt, un adevărat război cu noi înşine, care ne poate distruge încetul cu încetul, nu numai psihic, ci şi fizic. Psihiatrul Daniel Amen s-a consacrat studierii modului în care gândurile, fie negative, fie pozitive, ne influenţează viaţa sub toate aspectele. El a constatat că, într-adevăr, gândurile negative pot face să se întâmple lucruri rele, iar cele pozitive ne pot schimba viaţa în bine. În lucrarea sa intitulată „Schimbă-ţi gândurile, schimbă-ţi trupul” („Chage Your Brain, Change Your Body”), el defineşte simplu şi sugestiv tipul de gândire negativă: „Şoaptele care ne invadează creierul, spunându-ne că nu suntem suficient de buni, suficient de arătoşi sau că suntem o fiică, o mamă sau un angajat de două parale”. Pe de altă parte, în fiecare dintre noi stă puterea de a schimba gândirea negativă cu cea pozitivă. Fără încrâncenare însă, pentru că astfel devine o simplă „spoială”, ce nu va avea rezultatul scontat.
Începem cu un pact cu noi înşine, prin care ne propunem să nu mai ascultăm „şoaptele” negative. Cu alte cuvinte, ne propunem să dezvoltăm un antidot, un distrugător pe măsură al gândurilor negative. Scriem pe hârtie gândul care ne macină, apoi o modalitate prin care l-am putea combate. De pildă, dacă nu suntem mulţumiţi de felul în care arătăm, scriem acest lucru, apoi scriem ce remedii ne-ar putea ajuta să ne îmbunătăţim aspectul fizic. Astfel, gândurile noastre se vor transforma în acţiuni, iar acţiunile vor duce, în final, la transformarea dorită. „Trupul ne urmează gândul. Nu are de ales”, spune Amen. Toate dorinţele trebuie să aibă însă o bază reală, pentru că altfel vom fi şi mai dezamăgiţi.
Iată câteva dintre cele mai frecvente gânduri negative. Gândirea „în alb şi negru”, de tipul „totul sau nimic”, este un tip de gândire negativă. Ne convinge să renunţăm la orice altă încercare dacă ceva nu ne reuşeşte din prima. „Nicioadă să nu spui niciodată” este o vorbă foarte folositoare, care ne va împiedica să generalizăm totul şi să renunţăm la acţiune.
Unii dintre noi se concentrează pe fiecare gând rău care le trece prin minte. Trebuie să vedem „jumătatea plină” a paharului în orice situaţie. Acest lucru ne va ridica moralul şi ne va îndemna către acţiuni utile.
Un alt păcat al gândurilor negative este să dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă nouă. Această atitudine ne transformă în victime şi ne împiedică să găsim soluţii la probleme pe care le avem. Gândind astfel, nu vom avea decâtr eşecuri şi nici un progres, fiind înclinaţi să ne resemnăm în faţa sorţii.
Trebuie să ne ferim să ne punem singuri etichete în genul „sunt un perdant”, un inutil. O asemenea atitudine ne face să ne subevaluăm şi să renunţăm cu uşurinţă la orice încercare. Din contră, trebuie să ne încurajăm spunându-ne contrariul, dar şi să acţionăm ca să ne atingem scopurile. Asemănător, trebuie să renunţăm şi la autodescurajare, mergând pe principiul unei aşa-zise intuiţii, cum ar fi, de pildă, „simt eu că nu voi fi în stare să fac ... asta”. Este unul dintre cele mai frecvente gânduri negative, care, „fixat” în minte şi repetat de multe ori, poate face chiar să se întâmple ce e mai rău. În plus, ne poate provoca stres şi depresie, care stau la baza multor afecţiuni fizice. Trebuie combătut cu toată puterea, pentru că nimeni nu poate şti ce-i rezevă viitorul. Cel mult putem manifesta, tot în mintea noastră, o curiozitate pozitivă despre viitor, care ar creşte probabilitatea să ni se îndeplinească cele mai bune şi frumoase gânduri.