x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Proprietățile uimitoare ale untului de cacao. Beneficii pentru sănătate

Proprietățile uimitoare ale untului de cacao. Beneficii pentru sănătate

de Redacția Jurnalul    |    28 Iul 2025   •   17:22
Proprietățile uimitoare ale untului de cacao. Beneficii pentru sănătate

Untul de cacao este folosit în prepararea ciocolatei dar are beneficii și asupra pielii sensibile și uscate.

Boabele de cacao sunt semințe din planta Theobroma cacao L., un membru al familiei de plante Sterculiaceae. Untul de cacao este un ulei natural care se extrage din boabele de cacao. Are un miros ușor, similar cu al ciocolatei negre.

Beneficii pentru sănătate

Boabele din planta Theobroma cacao L. oferă un conținut ridicat de polifenoli și antioxidanți flavonoizi. Untul de cacao are concentrații crescute de grăsimi, în mare parte grăsimi saturate.

Buze uscate

Untul de cacao poate ajuta la tratarea buzelor uscate. Este emolient, ceea ce înseamnă că adaugă un strat protector de hidratare buzelor. 

Antiîmbătrânire

Untul de cacao conține compuși numiți polifenoli, care pot contribui la reducerea semnelor de îmbătrânire și la calmarea pielii sensibile, afectate de dermatită sau erupții cutanate. Polifenolii din cacao luptă împotriva unor afecțiuni cronice, degenerării pielii, sensibilităților și mutațiilor celulare.

Uscăciune și exfolierea pielii

Untul de cacao are proprietăți hidratante benefice pentru piele. Acesta reprezintă o sursă importantă de antioxidanți și acizi grași, care pot fi ușor absorbiți straturile acesteia și pot rămâne activi timp de câteva ore.

Arsuri, infecții și erupții cutanate

Poți aplica o cantitate mică de unt de cacao pur pe piele pentru a o ajuta să se regenereze, fiind printre efectele untului de cacao asupra sănătății. 

Sănătatea inimii

Grăsimile saturate derivate din plante pot avea efecte benefice pentru reducerea riscului de a dezvolta boli cardiovasculare. Componentele polifenolice din untul de cacao pot contribui la reducerea markerilor inflamatori implicați în ateroscleroză, o afecțiune care se manifestă prin întărirea arterelor.

De asemenea, consumul de ciocolată neagră poate sprijini sănătatea inimii. Scade riscul de a dezvolta afecțiuni cardiace.

Antiinflamator

Antioxidanții din untul de cacao pot reduce inflamația din organism. Polifenolii vegetali asigură proprietăți antioxidante în sistemul imunitar și luptă împotriva inflamației, leziunilor ADN și mutațiilor celulare, care reprezintă cauza de bază a unor afecțiuni, precum: afecțiuni cardiovasculare, cancer și afecțiuni autoimune, potrivit a1.ro.

×
Subiecte în articol: unt cacao