x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Redaţi ochilor frumuseţea!

Redaţi ochilor frumuseţea!

de Gina Matei    |    20 Oct 2009   •   00:00
Redaţi ochilor frumuseţea!
Sursa foto: /iSTOCKPHOTO

Cearcănele pot apărea din mai multe motive. Însă, indiferent de natura lor, trebuie să luăm măsuri pentru a le atenua. Până să apelăm la cremele din comerţ, putem încerca remediile pe care natura ni le pune la dispoziţie şi pe care Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare, de la Centrul Medical Clar Med, ni le recomandă.



Cataplasme cu infuzii
Remediul clasic presupune aplicarea feliilor de cartofi pe pleoape timp de 10-15 minute. Pentru că are un efect răcoritor şi adjuvant, şi castravetele poate fi folosit în acelaşi mod.

Înlăturarea cearcănelor şi a pungilor este posibilă cu ajutorul infuziei de albăstrele. Astfel, se prepară o infuzie dintr-o lingură cu plantă şi 100 ml de apă. După ce fierbe 5-8 minute, se lasă acoperită. Ulterior, se aplică sub formă de cataplasme.

Efect benefic pentru îndepărtarea cearcănelor are şi nalba mare. Se prepară o infuzie dintr-o lingură cu rădăcină mărunţită şi 250 ml de apă şi se fac comprese.

Specialistul nostru recomandă şi compresele cu silur. Pentru acestea se infuzează 2 linguri cu plantă şi 250 ml de apă. Totodată, recomandat este şi sucul de pătrunjel.

Alimentaţie echilibrată
Rezultatele scontate se obţin dacă veţi recurge la remediile naturiste propuse şi veţi urma câteva sfaturi simple. Alimentaţia echilibrată este cheia unui chip luminos. În plus, consumul a două fructe de kiwi pe care le veţi adăuga într-un iaurt ajută la eliminarea pungilor.

Beţi apă. Astfel, veţi elimina toxinele din corp şi veţi reduce retenţia de apă. În categoria restricţiilor intră sarea.

Pentru eliminarea pungilor de sub ochi şi pentru reducerea culorii închise a cearcănelor înmuiaţi discuri de vată în lapte şi aplicaţi-le pe zona de sub ochi. Veţi observa efectele benefice ale efectului acidului lactic!

AMESTEC. Pentru a obţine un rezultat bun în timp-record, se pot asocia mai multe plante. Astfel, specialistul nostru recomandă amestecul în părţi egale: creţişoară, coada şoricelului. În apă (250 ml) se pune o lingură din amestecul obţinut. Se lasă la macerat de seara până dimineaţa. Înainte de utilizare, se încălzeşte puţin şi se foloseşte sub formă de cataplasme.

×
Subiecte în articol: cosmetica