x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Sportul calmează durerile de stomac

Sportul calmează durerile de stomac

Publicat la 27 Ian 2011 18:56 Modificat la 27 Ian 2011 18:56

Exerţiciile fizice pot ameliora durerile de stomac şi pot elimina probleme precum balonarea şi constipaţia, arată un studiu rea­lizat în Suedia. Cercetarea a fost realizată la spitalul Sahlgrenska din Göteborg, unde 100 de pa­cienţi au fost împărţiţi în două grupe. Ei au fost monitorizaţi pentru a afla care sunt efectele ac­tivităţilor sportive asupra aparatului digestiv, informează Science Daily. În urma studiului s-a observat că persoanele care fac sport de cinci ori pe săp­tă­mâ­nă, cel puţin o jumătate de oră zilnic, au avut mai puţine tul­bu­rări digestive. După trei luni, 51% dintre pacienţii care au ur­mat recomandările privind ac­ti­vi­tatea fizică au înregistrat o di­mi­nuare a simptomelor. În schimb, la 23% dintre pacienţii se­den­tari, simptomele s-au agravat.

×
Subiecte în articol: frumos și sănătos