Trăim ca să mâncăm

Dacă vă întrebaţi de ce vă alegeţi cu senzaţia de foame la scurt timp după ce ronţăiţi chips-uri, biscuiţi cu ciocolată şi alte nimicuri gustoase în faţa televizorului, citind o carte sau stând de vorbă cu prietenii, iată răspunsul: aditivii folosiţi pe scară industrială la procesarea alimentelor dau dependenţă. Altfel spus, cu cât mâncăm mai mult, cu atât mai mult simţim nevoia de porţii suplimentare.

Combinaţia de grăsimi, îndulcitori şi sare folosită în procesarea alimentelor este percepută de creier ca o senzaţie de plăcere. Savoarea hranei procesate antrenează un număr din ce în ce mai mare de neuroni, provocând un impuls puternic de a mânca tot mai mult. Aşa se explică de ce mâna noastră se întinde automat spre platoul cu dulciuri sau cu sărăţele, de unde cară ritmic spre gură bucăţică după bucăţică, până nu mai rămâne nici o firimitură. La fel se întâmplă şi cu felurile principale de mâncare, nu numai cu deserturile sau gustările, dacă preferăm să le luăm gata"fabricate" de pe raftul din magazin. Acestea sunt cât mai apetisante, dar înecate în conservanţi şi prezentate în ambalaje frumoase de-ţi iau ochii, astfel încât nici nu te mai uiţi la etichetele cu ingredienţi, care oricum sunt imprimate cu litere şi cifre meschine şi din care nu înţelegi mai nimic despre conţinut. Dar ăsta e un alt aspect, de "legalizare" comercială, ca să nu poată reproşa clientul că n-a ştiut ce cumpără.

Totuşi, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă şi a îndemnurilor spre o hrană sănătoasă, preparată în bucătăria casei, din produse naturale, din ce în ce mai puţini dintre noi reuşesc să îşi vadă acest vis împlinit.

DEPENDENŢA ALIMENTARĂ
În schimb, studiile şi statisticile despre obezitate nu arată deloc bine şi anticipează cel puţin o triplare a numărului de persoane supraponderale şi obeze într-un viitor apropiat, în special în ţările cu economie foarte dezvoltată, unde mâncarea sintetică e la ea acasă. Cele mai afectate de obezitate sunt şi vor fi în continuare Marea Britanie şi Statele Unite. În cartea sa, intitulată "Controlaţi pofta de mâncare exagerată a americanilor", David Kessler, medic pediatru şi profesor la Universitatea California, confirmă că nu omul e vinovat de excesul alimentar, ci hrana pe care el o consumă. Kessler, care recunoaşte că a avut în tinereţe probleme cu kilogramele în plus, ne avertizează că trăim într-o lume în care mâncarea a devenit o obsesie, fiind mult mai uşor de procurat prin producerea ei la scară industrială.

PUNCT DE EXTAZ
În creierul nostru se formează un aşa-numit "punct de extaz", adică locul unde plăcerea gustului e maximă. Cu cât un aliment este mai "îndopat" cu aditivi, cu atât este mai gustos, iar senzaţia de plăcere resimţită "la centru" creşte pe măsură ce consumăm cantităţi tot mai mari, până atingem "punctul de extaz". După aceea, senzaţia se diminuează. Printre alimentele al căror "punct de extaz" este mai greu de atins şi provoacă, în acest fel, dependenţă, pentru că e nevoie să le consumi în cantităţi mai mari ca să simţi plăcerea, se numără chips-urile, sosurile de tip ketchup, cafeaua solubilă cu frişcă şi alte arome sintetice, precum şi toate preparatele de tip fast-food. Pentru a nu deveni dependenţi de aceste produse, de la care, de altfel, îţi lasă gura apă când le vezi sau le simţi mirosul, e bine să le consumăm doar ocazional, de poftă.

Specialistul american mai spune că fast-food-ul nu mai e ce-a fost odată, când a apărut McDonald's. Acum, industria fast-food urmăreşte doar profitul, folosind înlocuitori mult mai ieftini, din care face porţii mult mai mari, dând impresia clientului că mănâncă mai mult şi mai bine la un preţ mai mic.

Kessler îşi aminteşte, de pildă, că acum 30 de ani, o brioşă triplă cu ciocolată era preparată din ouă şi ciocolată adevărate, din unt şi zahăr natural, nu din prafuri şi edulcoranţi sintetici.

SĂRAC ŞI PROST HRĂNIT
Alte cauze ale obezităţii mai sunt sărăcia, lipsa unei culturi a alimentaţiei sănătoase, dar şi comoditatea de a ne prepara singuri mâncarea. Nu toată lumea are timp să umble ca să identifice adevăratele produse organice, fără pesticide sau alte chimicale, dar mai ales nu tuturor le sunt accesibile aceastea, din cauza preţurilor mari. Hrana sănătoasă a devenit aproape un lux, şi cu cât eşti mai sărac, cu atât mănânci mai prost.

La toate astea se adaugă politica vicleană de marketing şi agresivitatea publicitară, care îngraşă buzunarele industriei fast-food şi pe cele ale supermarket-urilor, unde produsele sintetice, dar ieftine aduc cei mai mare profit. Unul dintre cele mai păcălitoare trucuri practicate de comercianţi este cel al produselor de tip "două la preţ de unul". Această momeală ascunde deseori fie proasta calitate a produsului respectiv, fie o cantitate mai mică, fie un temen expirat. Rareori se întâmplă ca producătorul sau comerciantul să facă vreo concesie nedisimulată clientului său. Mai de încredere sunt promoţiile.

SFATURI
Ca să ne ferim cât mai mult de capcanele aditivilor ce ne fac dependenţi de hrana artificială, specialistul american ne sfătuieşte în primul rând să ne supraveghem obiceiurile alimentare, aşa cum ar face un fumător care consumă două pachete de ţigări pe zi şi vrea să renunţe treptat la acest obicei. Metoda constă în autocondiţionare. De pildă, fumătorul dependent îşi impune să renunţe la "recompensa" unei ţigări după o masă bună sau după o activitate obositoare. Cu timpul, numărul ţigărilor pe care le fumează se reduce. La fel se poate combate şi dependenţa de mâncare, renunţând treptat la recompensele sintetice şi înlocuindu-le cu hrană mai "curată" şi mai sănătoasă. Decât o napolitană de fabrică, mai bine un măr sau... nimic. Iar dacă adăugăm şi puţină mişcare, chiar şi o simplă plimbare, şansele de reuşită în combaterea obiceiurilor proaste sporesc.

Mâncatul trebuie să producă plăcere, nu teamă de îngrăşare. Kessler ne spune că "trebuie să înţelegem propria noastră atitudine faţă de mâncare şi să dăm atenţie la tot ce mâncăm. Trebuie să ne îmaginăm cum procesează creierul nostru stimulii alimentari şi cum ne influenţează comportamentul faţă de aceştia. Dar mai ales, trebuie să ne amintim întotdeauna ce încearcă industria alimentară să ne vândă nouă, consumatorilor, şi de ce". Pentru că "otrăvurile" din farfurie ne costă sănătatea şi, uneori, chiar viaţa.