x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Încrederea în vaccinuri a scăzut la nivel mondial

Încrederea în vaccinuri a scăzut la nivel mondial

19 Iun 2019   •   14:29
Încrederea în vaccinuri a scăzut la nivel mondial

Încrederea în vaccinuri a scăzut la nivel mondial, ceea ce înseamnă că populaţiile fac un pas înapoi în lupta împotriva bolilor infecţioase, chiar dacă acestea pot fi prevenite, după cum scrie BBC.

Cel mai mare studiu referitor la atitudinile în privinţa imunizării sugerează că încrederea în vaccinuri este foarte scăzută în unele regiuni. Analiza Wellcome Trust cuprinde răspunsurile a peste 140.000 de persoane din peste 140 de ţări.

În ciuda dovezilor medicale care arată că vaccinurile sunt cea mai bună apărare împotriva infecţiilor, oamenii continuă să-şi piardă încrederea. Decizia de a nu vaccina prezintă un risc şi pentru cei din jur, nu doar pentru persoana nevaccinată.

În Franţa, una dintre ţările europene care se confruntă acum cu epidemii de pojar, una din trei persoane nu are încredere în vaccinuri, potrivit studiului.

În Italia, unde 76% din populaţie crede că vaccinurile sunt sigure, a fost votată o lege prin care copiii nevaccinaţi nu vor avea voie să meargă la şcoală sau părinţii vor fi amendaţi, după ce rata imunizării a scăzut în rândul italienilor.

În Ucraina, doar 50% din populaţie crede că vaccinurile sunt eficiente. În Belarus, procentul celor care au încredere în vaccinare este de 46%, 49% în Moldova şi 62% în Rusia.

Studiul a descoperit că persoanele din zonele sărace au mai multă încredere în vaccinuri. Cel mai mare număr de persoane care şi-au exprimat încredere în vaccinuri a fost înregistrat în Sudul Asiei, respectiv 95%, urmat de Estul Africii, cu 92%.

Aproape toţi locuitorii din Bangladesh şi Rwanda au fost de acord că vaccinurile sunt eficiente, iar rata imunizării în aceste ţări este mare, în ciuda provocărilor pe care oamenii le întâlnesc pentru a se vaccina.

Rwanda a deventi prima ţară cu venit mic care asigură tinerelor acces universal la vaccinul HPV care protejează împotriva cancerului cervical.

×
Subiecte în articol: vaccinuri incredere imunizare