Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cum se formeaza
In principiu, peretele organelor este alcatuit dintr-un strat interior, adica mucoasa, apoi un strat muscular, acoperit in afara de o foita protectoare. Diverticulii 'falsi' se formeaza cand mucoasa este impinsa printr-un punct slab al stratului muscular spre exterior. Aceste zone slabe sunt, de obicei, locul de patrundere a vaselor de sange. In fine, diverticulii se formeaza fie din cauza unei presiuni crescute in interior, care forteaza peretele in aceste puncte slabe, producand un fel de hernie, fie atunci cand peretele este tras dinspre exterior, ca efect al unei afectiuni din vecinatate, de exemplu, o infectie sau inflamatie cronica.
Diverticulii colonului
Diverticulii colonului sunt, de regula, multipli, au marimi diferite, de la cativa milimetri la cativa centimetri, fenomenul fiind denumit diverticuloza. Ei apar la adulti, fiind descoperiti la 10% dintre persoanele peste 40 de ani si aproape jumatate dintre cele peste 60 de ani. Dieta saraca in fibre, inactivitatea, obezitatea si fumatul reprezinta factori favorizanti. Cauza aparitiei diverticulilor o constituie constipatia si eforturile din timpul defecatiei, diverticuloza fiind practic o afectiune a lumii moderne, o consecinta a modificarilor survenite in stilul nostru de viata si modul de alimentatie, caracterizat prin hrana ultraprocesata, saraca in fibre. Simptomele nu sunt relevante: poate aparea ocazional durere abdominala, mai ales in partea inferioara stanga (in fosa iliaca stanga), balonare, tulburari de tranzit intestinal (diaree sau constipatie).
Diverticulii nu ridica probleme medicale deosebite, fiind descoperiti eventual din intamplare, cu ocazia unor investigatii. Insa, 20% dintre diverticuli genereaza complicatii, care constau in hemoragii sau inflamatii (numite diverticulite). Hemoragiile se manifesta prin sangerari rectale, uneori minime, alteori abundente, cu sange inchis la culoare sau sange proaspat, cu cheaguri. Hemoragia este nedureroasa si de obicei se opreste spontan. Diverticuloza este diagnosticata cu ajutorul clismei baritate sau prin colonoscopie. Trebuie precizat ca descoperirea unui diverticul nu este o drama.
Nu a fost descrisa nici o legatura intre aceste formatiuni si aparitia cancerului de colon! Este adevarat ca uneori ele pot coexista, pentru ca acest tip de cancer este destul de frecvent, dar diverticulul nu face decat, eventual, uneori, sa ingreuneze precizarea diagnosticului de cancer. Nu exista un tratament specific pentru diverticuloza, accentul punandu-se pe evitarea constipatiei. In acest sens, trebuie ca dieta sa contina alimente bogate in fibre, adica fructe, legume, leguminoase si cereale. Aportul de fibre insa este ineficient in lipsa unei hidratari corespunzatoare, de doi litri de apa zilnic. Cei care nu suporta alimentele bogate in fibre (care pot determina uneori balonare sau dureri abdominale) pot recurge la suplimente de fibre. Nu trebuie neglijat exercitiul fizic, cate o jumatate de ora pe zi. In fine, defecatia trebuie sa se desfasoare in liniste, fara stres, dupa o anumita rutina, fara a se incerca amanarea sau grabirea ei.
Diverticulita
Diverticulita este inflamatia sau infectia unui diverticul. Motivul este evident: in interiorul diverticulului se pot acumula fragmente de continut intestinal, pe care diverticulul nu le poate elimina inapoi in colon, din cauza lipsei unui perete muscular puternic. In consecinta, ele stagneaza, bacteriile se inmultesc la acest nivel si se produce infectia. Diverticulita se manifesta prin durere abdominala severa, persistenta, aparuta brusc, care se intensifica la miscare. Durerea este localizata de obicei in partea inferioara stanga a abdomenului, dar poate avea si alte localizari. Ea este insotita de febra, frisoane, balonare, greata, varsaturi, diaree sau constipatie. Diverticulita poate genera uneori complicatii mai grave.
Citește pe Antena3.ro
Astfel, pe langa hemoragie mai pot aparea: abcesul (adica o colectie cu puroi), perforatia care determina peritonita (continutul diverticulului se raspandeste in interiorul cavitatii abdominale si determina inflamatia foitei care inveleste organele, adica peritoneul, situatie in care trebuie sa se intervina de urgenta). De asemenea, se mai poate produce o fistula, adica o comunicare intre diverticul si un organ, care poate fi o portiune din intestin, vaginul ori vezica urinara. In fine, o inflamatie mai veche poate ingusta diametrul colonului si produce o obstructie, adica oprirea tranzitului intestinal, care constituie, de asemenea, o urgenta.
In formele usoare de diverticulita se administreaza antibiotice (pe cale orala) si antialgice (pentru combaterea durerii) si se recurge la o dieta lichida, usoara, pentru ca, ulterior, dupa cateva zile, sa se reintroduca treptat fructe, legume si cereale. Cura cu antibiotice trebuie urmata o perioada si in dozele indicate de medic, pentru a asigura vindecarea infectiei. In formele mai grave, in care exista pericolul complicatiilor, pacientul este internat in spital si se administreaza antibiotice pe cale intravenoasa. Daca au aparut totusi complicatii se va interveni chirurgical.
In intestinul subtire
Mai rar, diverticuli asemanatori pot aparea si pe intestinul subtire. Acesta are o prima portiune, mai scurta, aflata in continuarea stomacului, numita duoden si alta mai lunga, compusa din jejun si ileon. Diverticulii de pe duoden sunt de aproximativ cinci ori mai frecventi decat cei de pe jejuno-ileon. Foarte des, diverticulii nu determina simptome sau produc unele vagi: durere abdominala sau balonare. Alteori, sunt evidente complicatiile lor: hemoragie (fie varsaturi cu sange, fie melena, adica scaun negru cu sange digerat), diverticulita (durere abdominala intensa, localizata de obicei in partea central superioara a abdomenului sau in jurul ombilicului, insotita de febra si frisoane), obstructie intestinala. In cazul in care diverticulul apare pe jejun si ileon, mai ales in formele vechi, insotite de inflamatie locala, se produc fenomene de malabsorbtie, cu scadere in greutate si anemie.
Diverticulul Meckel
Mult mai cunoscut este diverticulul Meckel. Acesta este un diverticul congenital (aparut de la nastere), destul de frecvent, fiind intalnit la 2%-3% din populatie, reprezentand un vestigiu al unei formatiuni embrionare. Este situat in portiunea terminala a intestinului subtire, in apropiere de jonctiunea cu colonul. Are o lungime de 3-12 pana la 20 cm, poate fi liber sau fixat de peretele abdominal si contine tesut intestinal, dar si gastric, pancreatic sau de alta natura. In 30%-40% dintre cazuri nu determina nici un fel de simptome. Alteori, se face remarcat prin complicatiile sale, din primii ani ai copilariei, chiar la copilul mare (peste 10 ani) sau la adult. Acestea sunt: hemoragia, infectia, perforatia sau obstructia intestinala. Tratamentul este chirurgical, cu excizia diverticulului si rezolvarea eventualelor complicatii determinate de acesta.
La esofag
Si la nivelul esofagului se pot forma diverticuli, acestia aparand, de obicei, la persoane peste 50 de ani. In prima portiune a esofagului, la jonctiunea acestuia cu faringele, se dezvolta diverticulul Zenker. Acesta este mai frecvent la barbati si se formeaza din cauza unei tulburari de motilitate a sfincterului esofagian aflat la acest nivel. Concret, deglutitia, inghitirea, se face cu o presiune mai mare din cauza contractiei anormale a acestui sfincter si determina hernierea mucoasei prin peretele esofagian slabit. Cu timpul, diverticulul se mareste, o parte din alimente se acumuleaza acolo si comprima esofagul, producand dificultati si durere la inghitire, senzatie de corp strain si halena (miros neplacut).
Continutul diverticulului poate fi regurgitat (eliminat in faringe si cavitatea bucala), fenomen favorizat de anumite pozitii ale trunchiului, pe care bolnavul ajunge sa le cunoasca. Aceasta regurgitare poate avea loc si noaptea, in somn, producand aspiratie bronsica (patrunderea alimentelor in caile respiratorii) si accese de tuse. O tulburare de motilitate aparuta la nivelul sfincterului inferior al esofagului, aproape de conexiunea cu stomacul, determina aparitia unui diverticul la acest nivel, manifestat prin dificultati la inghitire, senzatia de arsura retrosternala si regurgitatie. Diverticulii pot fi diagnosticati prin examen radiologic, endoscopie digestiva superioara sau tomografie computerizata, iar tratamentul este chirurgical.
La nivelul peretelui vezicii biliare se pot forma, de asemenea, diverticuli (asa-zisele sinusuri Rokitansky-Aschoff), din cauza cresterii presiunii in vezica biliara. Se asociaza frecvent cu litiaza biliara.
Vezica urinara
La nivelul vezicii urinare se pot forma diverticuli fie congenitali, fie dobanditi. Cei dobanditi apar frecvent la barbati, dupa 55 de ani, cauza fiind o obstructie in evacuarea vezicii. Mecanismul este similar: din cauza cresterii presiunii si efortului facut la urinare, se poate forma un diverticul in portiunea slabita a peretelui. Obstacolul poate fi reprezentat de prostata marita, de o strictura (ingustare) a uretrei (segmentul care conduce urina din vezica la exterior) sau disfunctii neurologice ale vezicii. Afectiunea se manifesta prin urinare dificila, senzatie de urinare incompleta, infectii urinare repetate. Diagnosticul este pus, de obicei, printr-o cistografie sau cistoscopie, fiind precizat de un specialist urolog, iar tratamentul este chirurgical.
In schimb, la femei este mai intalnit diverticulul uretral, care, desi destul de putin cunoscut, nu este tocmai rar, fiind descris la 1,5%-4% dintre femei, de obicei, dupa varsta de 45 de ani. Acesta se produce din cauza inflamatiei glandelor periuretrale, care in timp obstructioneaza uretra si determina aparitia formatiunii. Inflamatia este cauzata de infectii repetate, germenii incriminati fiind Coli, Chlamydia sau gonococul. Simptomele sunt: urinari frecvente, urgenta la urinare, urinare dificila si dureroasa, dispareunie (durere in momentul actului sexual). Diagnosticul este pus de un medic urolog, pe baza examenului clinic si a unor investigatii (cistouretrografie, uretrografie retrograda, cistouretroscopie), iar tratamentul este chirurgical.
In concluzie, diverticulii sunt niste formatiuni benigne (necanceroase), dar periculoase prin complicatiile lor. Indepartarea lor chirurgicala, de obicei usoara, ramane insa fara efect daca nu dispare si cauza care a dus la formarea lor.
PUNGI SAU BUZUNARE. In organism, la nivelul peretelui organelor cavitare se pot forma niste prelungiri, un fel de 'pungi' sau 'buzunare' numite diverticuli. Diverticulii pot aparea cam peste tot in tractul digestiv, de exemplu, esofag, intestinul subtire, intestinul gros, stomac, vezica biliara, dar cel mai frecvent sunt intalniti pe colon. De asemenea, pe tractul urinar, respectiv pe uretra sau vezica urinara, se pot forma diverticuli.
ADEVARATI SI FALSI. Diverticulii pot fi congenitali (adica din nastere) sau dobanditi, pot fi unici (mai rar) sau multipli. Ei au un corp care bombeaza in exteriorul peretelui si o parte mai ingusta, un 'gat', care comunica astfel cu cavitatea interioara. Diverticulii pot fi adevarati, atunci cand peretele lor are aceeasi structura ca si peretele organului, dar mai frecvent sunt 'falsi', adica peretele lor este mai subtire, fiind format doar dintr-un singur strat.
ANATOMIE. In sistemul digestiv, diverticulii se intalnesc cel mai frecvent la nivelul colonului si in special in zona sigmoidiana. Colonul are mai multe regiuni: el incepe cu cecul, aflat in partea inferioara dreapta a abdomenului, dupa care urca spre ficat, formand colonul ascendent, traverseaza spre stanga abdomenului, alcatuind colonul transvers, apoi coboara spre partea inferioara dreapta, constituind colonul descendent. Acesta este urmat de o portiune cu un traiect sinuos, numita sigmoid. La acest nivel, din cauza particularitatilor anatomice (traseu, calibru interior mic, presiune crescuta), se intalnesc cel mai frecvent diverticulii. In schimb, in segmentul urmator, portiunea terminala a colonului, numita rect, aproape niciodata nu apar diverticuli.
