Îndrumătoarea ne va fi psihologa Karen Horney, autoarea studiului „Personalitatea nevrotică a timpului nostru” (Editura Trei, 2025): „Ar trebui probabil să explic de ce discut despre putere, prestigiu și posesiune ca fiind aspecte ale unei singure probleme. Privind în detaliu, desigur, e o mare diferență pentru personalitate dacă tendința predominantă se îndreaptă către unul sau altul dintre cele trei scopuri enumerate. Care dintre aceste scopuri prevalează în efortul nevroticului de a obține reasigurare depinde atât de circumstanțele externe, cât și de diferențele individuale în privința aptitudinilor și structurii psihice. Le tratez ca pe o unitate pentru că ele au ceva în comun, un element care le diferențiază de nevoia de afecțiune. Câștigarea afecțiunii înseamnă obținerea reasigurării prin intensificarea contactului cu ceilalți, în timp ce căutarea puterii, prestigiului și posesiunii înseamnă obținerea reasigurării prin slăbirea contactului cu ceilalți și prin întărirea propriei poziții”.
Rădăcini diferite
În continuare: „Dorința de a domina, de a câștiga prestigiu, de a acumula bogăție nu este în sine o tendință nevrotică, la fel cum nici dorința de afecțiune nu este în sine nevrotică. Pentru a înțelege caracteristicile eforturilor nevrotice în această direcție trebuie să le comparăm cu norma. Sentimentul de putere, de exemplu, poate apărea la o persoană normală din conștientizarea propriei sale superiorități în privința forței sau abilităților fizice, a capacității intelectuale, maturității sau înțelepciunii sale. Sau dorința sa de putere poate fi legată de o cauză anume: familie, grup politic sau profesional, patrie, o idee religioasă sau științifică. Dar efortul nevrotic pentru putere se naște din anxietate, ură și sentimente de inferioritate. Exprimat categoric, dorința normală de putere se naște din forță, cea nevrotică din slăbiciune. Este implicat și un factor cultural”.
Influența mediului (social, politic, economic)
Anume? „Puterea individuală, prestigiul și posesiunea nu joacă un rol în fiecare cultură. La indienii Pueblo, de exemplu, dorința de prestigiu este descurajată, iar diferențele în privința posesiunilor individuale sunt minime, astfel încât această tendință are importanță redusă. Într-o astfel de cultură ar fi lipsit de sens să cauți dominația ca mijloc de reasigurare. Faptul că nevroticii din cultura noastră aleg această cale rezultă din structura socială în care puterea, prestigiul și posesiunea pot oferi un sentiment de securitate sporită. Căutând condițiile care determină eforturile spre aceste scopuri, devine clar că o astfel de tendință se dezvoltă de obicei numai când s-a dovedit imposibil să se găsească reasigurarea prin afecțiune împotriva anxietății subiacente. Voi cita un exemplu care arată cum o astfel de tendință poate lua forma ambiției atunci când nevoia de afecțiune este zădărnicită”.
O fată umilită
Exemplul: „O fată era profund atașată de fratele ei care era cu patru ani mai mare decât ea. Cei doi împărtășeau momente de tandrețe cu un caracter mai mult sau mai puțin sexual, dar când fata a împlinit opt ani, fratele ei a respins-o brusc, spunându-i că acum erau prea mari pentru astfel de jocuri. La scurt timp după această experiență, fata a dezvoltat o ambiție puternică la școală. Ambiția a fost cu siguranță determinată de dezamăgirea trăită în încercarea ei de a obține afecțiune, iar durerea a fost cu atât mai profundă cu cât fata nu avea multe persoane de care să se agațe. Tatăl era indiferent față de copii, iar mama își arăta în mod evident preferința pentru fratele mai mare al fetei. Dar fata nu simțea numai dezamăgire, ci și o lovitură teribilă dată orgoliului său. Nu înțelegea că schimbarea atitudinii fratelui ei era determinată pur și simplu de apropierea pubertății acestuia. Prin urmare, s-a simțit rușinată și umilită, cu atât mai mult cu cât încrederea ei în sine avusese o bază foarte nesigură”.
Alunecarea în depresie
În primul rând mama ei nu o dorise și ea se simțea neimportantă pentru că aceasta era o femeie frumoasă și admirată de toți. În plus, fratele era preferatul mamei și se bucura de încrederea acesteia. Căsnicia părinților era nefericită, iar mama își împărtășea toate problemele fratelui mai mare. Astfel, fata s-a simțit complet exclusă. A mai făcut o ultimă încercare de a obține afecțiunea de care avea nevoie: s-a îndrăgostit de un băiat pe care l-a întâlnit într-o excursie imediat după experiența dureroasă cu fratele ei, era extrem de entuziasmată și a început să țeasă fantezii mărețe despre acest băiat. Când acesta a dispărut din viața ei, a reacționat la noua dezamăgire devenind depresivă. Așa cum se întâmplă destul de frecvent în astfel de situații, părinții și medicul de familie au pus starea ei pe seama faptului că era într-o clasă prea avansată la școală. Au retras-o de la cursuri, au trimis-o într-o stațiune de vară pentru recreere și apoi au înscris-o într-o clasă cu un an mai mică decât cea în care fusese anterior”.
Ambiție nevrotică
Și? „Atunci, la vârsta de nouă ani, a manifestat o ambiție aproape disperată. Nu putea suporta să nu fie prima din clasă. În același timp, relațiile ei cu celelalte fete, care fuseseră anterior prietenoase, au început să se deterioreze vizibil. Acest exemplu ilustrează factorii tipici care se combină pentru a genera o ambiție nevrotică: de la început, fata s-a simțit nesigură deoarece s-a simțit nedorită; s-a creat un antagonism considerabil, care nu a putut fi exprimat, deoarece mama, figura dominantă în familie, cerea o admirație oarbă; ura refulată a generat o anxietate puternică; stima ei de sine nu a avut niciodată ocazia să se dezvolte, fata a fost umilită în mai multe rânduri și s-a simțit clar stigmatizată de experiența cu fratele ei; încercările de a obține afecțiunea ca mijloc de reasigurare au eșuat. Eforturile nevrotice pentru obținerea puterii, prestigiului și posesiunii nu servesc numai ca protecție împotriva anxietății, ci și ca un canal prin care poate fi descărcată ostilitatea refulată”.
„Exprimat categoric, dorința normală de putere se naște din forță, cea nevrotică - din slăbiciune”, Karen Horney, psihologă
„Eforturile nevrotice pentru obținerea puterii, prestigiului și posesiunii nu servesc numai ca protecție împotriva anxietății, ci și ca un canal prin care poate fi descărcată ostilitatea refulată”, Karen Horney, psihologă


