x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului La şcoală sau acasă

La şcoală sau acasă

20 Ian 2009   •   00:00

Şcoala a început şi o dată cu ea s-au înmulţit şi grijile părinţilor, având în vedere gerul de afară. Deseori comportamentul copiilor e impevizibil. Ei pot avea semne minore de boală, care evoluează brusc spre ceva grav. Sau pot avea manifestări nespecifice, care nu seamănă cu  cele ale adultului cu aceeaşi boală. În faţa unor simptome banale sau înşelătoare, nu ştim cum să ne comportăm: să ţinem copilul acasă sau să îl trimitem la şcoală. De multe ori, copilul îngreunează această decizie, fie pentru că vrea să meargă la cursuri cu orice preţ, şi atunci îşi maschează simptomele, fie că vrea "să chiulească". În acest caz, el se plânge de suferinţe imaginare, care alertează inutil părintele.




Credit: iSTOCKPHOTO

Infecţii minore
Ei bine, atunci când copilul are nişte simptome minore, de exemplu, o tuse uşoară, nasul puţin înfundat sau o secreţie nazală abundentă, fără febră şi cu o stare generală bună, nu greşiţi dacă îl trimiteţi la şcoală. Este vorba, probabil, despre o infecţie virală minoră pe care copilul a contractat-o tot în colectivitate. Febra este cel mai important criteriu, fie că apare ca un simptom izolat sau este însoţită şi de alte manifestări. La o temperatură de 38 de grade, copilul trebuie supravegheat acasă, hidratat şi tratat cu antipiretice. Copilul va rămâne în casă încă 24 de ore după dispariţia febrei sau va fi dus la medic dacă situaţia se complică. Dacă  tusea este severă, ar putea fi vorba despre o bronşită, situaţie în care, din nou, copilul va rămâne acasă sau va fi dus la medic dacă starea de sănătate se agravează (în general, bronşitele sunt virale şi nu necesită antibiotice).

Febră
Dacă tusea evoluează spre vindecare, chiar dacă nu dispare total, copilul poate merge după câteva zile la şcoală. Când copilul se plânge de gât uşor dureros, dar care nu-i stânjeneşte respiraţia sau înghiţirea şi nu se însoţeşte de febră, copilul poate merge la şcoală. El trebuie reţinut acasă în momentul în care acuză o durere puternică în gât, când amigdalele sau ganglionii regionali şi-au mărit volumul, concomitent cu apariţia febrei. Atunci ar putea fi vorba despre o angină streptococică, motiv de prezentare urgentă la medic. Anginele sunt foarte versatile şi, în funcţie de vârstă, se pot manifesta doar prin febră nejustificată, lipsa poftei de mâncare sau prin dureri abdominale, vărsături sau tulburări de tranzit. Durerea în ureche, însoţită sau nu de febră, este un alt simptom care impune o consultaţie medicală de urgenţă. De asemenea, dacă micuţul prezintă dureri în diferite puncte ale feţei (frunte, orbite, maxilar) sau la nivelul dinţilor, însoţite de o secreţie nazală abundentă, galbenă sau verzuie, cu sau fără episoade febrile, poate fi vorba despre o sinuzită. Boala necesită un tratament specific, stabilit de medic.

Recomandări
O durere persistentă de cap, cu o stare letargică şi cu o sensibilitate la lumină, survenite brusc sau după un episod infecţios, reprezintă debutul unei meningite, infecţie foarte gravă a membranei care înveleşte creierul şi măduva şi care necesită prezentarea de urgenţă la medic. Orice erupţie care apare pe piele, cu sau fără febră sau alte semne însoţitoare, trebuie arătată medicului pentru precizarea diagnosticului şi nu tratată la domiciliu, căci poate reliefa o afecţiune virală sau bacteriană  severă (rujeola, rubeola, scarlatina etc). Ochiul roşu este simptomul unei conjunctivite virale sau bacteriene, afecţiune extrem de contagioasă. Deşi pare o afecţiune simplă, copilul nu trebuie neglijat sau tratat empiric, ci dus la medic pentru diagnostic şi tratament specific. Abia după stabilirea diagnosticului, îl veţi lăsa sau nu să meargă la şcoală. Orice situaţie în care există episoade de diaree şi vomă trebuie să reţină copilul acasă. Poate fi o simplă indigestie, dar poate fi şi debutul unei afecţuni mai grave, de natură  infecţioasă, medicală sau chiar chirurgicală. Dacă starea de sănătate nu se îmbunătăţeşte în 24 de ore, prin măsuri igienico-dietetice, se impune prezentarea la medic.

×
Subiecte în articol: copilul medic sanatatea copilului