x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Sfaturi populare dar complet greşite despre creşterea copilului

Sfaturi populare dar complet greşite despre creşterea copilului

21 Iun 2020   •   14:06
Sfaturi populare dar complet greşite despre creşterea copilului

Iată o listă cu cele mai învechite sfaturi despre creşterea copilului, care pot face mai mult rău decât bine.

Multe dintre sfaturile primite de la părinţii şi bunicii noştri privind creşterea copiilor s-au dovedit a fi greşite, iar aplicarea lor poate face rău micuţilor. Medicul pediatru Ari Brown, expert în parenting, a făcut o listă cu sfaturi populare, dar complet greşite, care trebuie evitate.

1. Un sfat foarte cunoscut şi aplicat deseori este că atunci când micuţul are febră mare, trebuie frecat pe piele cu puţin alcool medicinal. În realitate, acest tratament nu-l va ajuta deloc, iar în plus este şi periculos, pentru că alcoolul va fi absorbit prin piele.

2. Mulţi părinţi sunt sfătuiţi să-şi lase copilul să plângă, pentru că dacă va fi luat în braţe va deveni foarte răsfăţat. În realitate, bebeluşii sub patru luni nu ştiu să se calmeze singuri, de aceea ei se vor linişti doar dacă vor suge sau dacă vor fi legănaţi.

..........

Citește mai departe AICI

×