Existau pagini întregi scrise cu povestiri despre ospeţe teribile cu bucate bune, mese stropite cu alcool. Dar să vedem ce comentarii fac oamenii de ştiinţă despre combinaţia dintre mâncăruri şi alcool.
Explică prof. dr Adrian Streinu Cercel, directorul general al Institutului de Boli Infecţioase “M. Balş”. Combinaţia dintre alcool şi mâncărurile grase înseamnă o masă grea, care poate duce la atât de temutele crize de pancreatită. După nişte ospeţe copioase, maioneze, cârnaţi şi alte mâncăruri grele ajung să plutească în alcool, mâncăii sunt obligaţi să dea fuga la spital, direct la secţiile de terapie intensivă, nu numai fiindcă durerile în pancreatita acută sunt cele mai violente, dar şi pentru că aceste crize de pancreas adesea omoară. Oricum, înţelept este ca alcoolul să se consume alături de proteine de bună calitate. Şi am rostit astfel numele unor alimente proteice valoroase, precum carnea, ouăle, brânza. De altfel, se zice că alcoolul arde la focul proteinelor. Alcoolul trebuie detoxificat de ficat. Ficatul inactivează alcoolul folosind aminoacizi care reprezintă cărămizile din care sunt clădite proteinele. Oricum, alcoolul este contraindicat pe stomacul gol. Unii resimt un puternic disconfort după nişte mese bogate, mai ales cei care au afecţiuni ale căilor biliare. Fie vezica lor biliară este leneşă, fie vezica este prea tonică, cu o dinamică exagerată. Apare o jenă sub coasta dreaptă şi în urma unei crize de bilă se poate mişca un eventual calcul din vezică, mai ales la femei, punerea în mişcare a pietrei din vezică duce la acele dureri brutale.