Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Corpul omenesc este compus din 206 oase, din 310 articulaţii şi pe oase sunt inseraţi 439 de muşchi. Extremele osului lung sunt construite precum bureţii, cu lichid în ele, adaptate pentru presiunea pe marginile oaselor.
Între extremităţi, osul este construit ca un tub, în interior cu măduvă, vase şi nervi şi toată arhitectura osoasă este concepută să fie supusă forţelor de îndoire, de răsucire, dar asupra oaselor acţionează şi o combinaţie complicată de tensiuni.
Peretele tubului care este osul are în grosimea lui sute sau mii de tubuleţe, ca tuburile să semene cu bulbii de ceapă. Tot acest amalgam este scăldat de sângele oxigenat care hrăneşte ţesuturile, dar elimină şi gunoiul în circuitul de sânge venos. Celula osoasă are componente care se încarcă cu hidroxiapatită, adică cu fosfor, calciu, oxigen, care creează rezistenţa mecanică pe care nu o au celelalte celule. Celula osoasă are viaţă foarte scurtă.
De aceea trebuie reînnoite cu altele noi. Osul este făcut să lucreze sub tensiune. Osului nu-i face bine să lenevească. Tocmai de aceea trebuie scoase şi piesele de metal care au consolidat o fractură după circa un an, tocmai pentru ca osul să fie lăsat să lucreze şi să nu dormiteze. Fractura oaselor se produce prin mecanisme complexe: de încovoiere, torsionare, strivire, smulgere. Când un om cade în picioare, predomină îndoirea oaselor. Când un om se ţine de bară în autobuz şi maşina frânează brusc, oasele suportă forţe de torsiune.
Accidentele de muncă, de cele mai multe ori, sunt însoţite de forţe de strivire, care duc şi ele la fracturi. Iar tensiunile de smulgere apar mai ales când omul face sport. Forţarea organismului fără ca muşchii să fie încălziţi poate provoca smulgerea unei bucăţi de os pe care sunt inseraţi muşchii.
