Of – inimioară!

Insuficienţa cardiacă nu e o boală, ci sunt adunări de semne ce aparţin altor boli care ajung să genereze insuficienţă cardiacă. S-a arătat că insuficienţa cardiacă se manifestă prin respiraţie grea, la început la efort, dar apoi chiar şi în repaus.

Alveolele plămânului sunt inundate cu lichid, apar umflături la picioare sub formă de edeme, bolnavul pierde lichid prin piele fiindcă inima nu mai are putere să împingă sângele. Se măreşte ficatul şi sângele stagnează în spatele inimii, dar şi în ficat. Continuă explicaţiile prof. dr Daniela Bartoş, şefa secţiei de medicină internă de la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Insuficienţa cardiacă are patru stadii ale bolii, în funcţie de cât de grea este respiraţia şi de felul în care bolnavul mai poate să-şi efectueze serviciul.

În primul rând, bolnavul de insuficienţă cardiacă trebuie să-şi trateze boala de bază, cea care reprezintă cauza ajungerii la insuficienţa inimii. Dacă tratamentul bolii de bază este bine condus şi se aplică la timp, agravarea spre insuficienţă cardiacă va întârzia şi poate fi chiar un pas făcut înapoi dacă insuficienţa cardiacă a apărut. Reamintim că printre bolile paralele care duc la insuficienţă cardiacă se află: cardiopatia cronică, boala valvelor inimii, infarctul, hipertensiunea, tulburarea ritmului inimii, hipetiroidism.

De exemplu, dacă un infarct a degenerat în insuficienţă cardiacă trebuie să se revascularizeze inima. Adică, fie să se lărgească coronarele cu acea sondă cu balonaş, fie chirurgul cardiovascular să monteze nişte bypass-uri care înseamnă trasee ocolitoare ale arterelor înfundate. Dacă este vorba despre o sinfucienţă cardiacă generată de aritmii, tratamentul trebuie să echilibreze ritmul cardiac.

Dacă din cauza hipertensiunii s-a ajuns la insuficienţă cardiacă, bolnavul de tensiune trebuie să-şi urmeze conştincios tratamentul zilnic antihipertensiv. Fiecare bolnav de insuficienţă cardiacă trebuie să aibă tratamentul specific stării lui şi trebuie să se supună controalelor o dată la trei luni.