x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Operaţie de eliminare a apendicelui prin gură

Operaţie de eliminare a apendicelui prin gură

de Jurnalul National    |    16 Apr 2008   •   00:00

  O echipă de chirurgi americani au realizat o operaţie în premieră mondială: aceştia au eliminat apendicele unui pacient prin gură, informează sky.com.    Inedita procedură medicală are avantajul de a nu provoca cicatrice vizibile. Operaţia a constat în introducerea prin gîtul pacientului a unor instrumente de dimensiuni reduse ataşate la cabluri de control. După ce au golit stomacul de conţinut, medicii au efectuat o mică incizie în peretele organului pentru a ajunge în cavitatea abdominală. Apendicele inflamat a fost tăiat şi scos prin stomac şi apoi prin gura pacientului. Scholz a fost externat la 17 ore după operaţie şi s-a întors la muncă o zi mai tîrziu. Jeff Scholz, în vîrstă de 40 de ani, care suferea de apendicită acută, s-a recuperat mai repede decît ar fi făcut-o după o operaţie chirurgicală clasică.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă