Deşi cei mai mulţi se vaită de dureri de şold, dureri de genunchi şi adesea şi de gleznă, nu trebuie uitat umărul, care atunci când te necăjeşte îţi vine să dai cu viaţa ta de pereţi. Oftatul mai des, în funcţie de durerile la picioare, se explică prin faptul că membrele inferioare, articulaţiile şi oasele picioarelor cară toată viaţa greutatea corpului. Ceea ce nu e o misiune uşoară, mai ales în condiţiile în care populaţia devine tot mai obeză. Deşi nu este împovărată cu greutatea corpului, mâna, cu libertăţile ei foarte mari de mişcare, adesea e obligată să care greutăţi, fie plase cu mâncare, fie serviete doldora de dosare, fie câte un copilaş nesigur pe paşii lui, aşa că şi braţul are încărcături. În rândurile ce urmează, prof. dr Andrei Firică, şeful şcolii de ortopedie pe care a înfiinţat-o la Spitalul Colentina, explică necazurile care pot apărea în această articulaţie uluitoare ca diversitate a mişcărilor, numită umăr.
Chin
E ciudat, dar populaţia este mai puţin înclinată să se ducă la doctor atunci când omul este chinuit de dureri sau de nereguli în umăr. Omul se amăgeşte că durerile vor trece de la sine, iar pentru a-şi proteja braţul cu necaz cară greutăţile în cealaltă mână. Deunăzi îmi povestea un cunoscut că tam-nisam, după o noapte liniştită de somn cuminte, s-a trezit dimineaţa cu o teribilă durere în umărul stâng. Durerea îi limitase grav şi mişcările, nu-şi mai putea ridica braţul din umăr ca să se pieptene sau era în imposibilitatea să se ţină cu mâna de bara de sus a autobuzului. Era prea ocupat bărbatul să se ducă pentru această durere cu împuţinarea mişcărilor la consultul medicului. Şi-a târât cu el această neplăcere la umăr vreo opt luni , după care încet-încet mâna şi-a recăpătat mişcările şi durerile au dispărut. Prof. dr Andrei Firică zâmbeşte amar şi spune că, dacă omul cu pricina venea la medic şi ortopedul îi făcea câteva infiltraţii în umăr, scăpa de chinurile dureroase în două-trei săptămâni, nu se perpelea opt luni.Splendida articulaţie
Dar să vedem ce se poate întâmpla în articulaţia umărului, pe care medicii o declară ca fiind cea mai complexă şi splendidă articulaţie a corpului omenesc. În zona articulaţiei umărului, medicii declară că se află centura scapulară. Ea este formată din următoarele oase: omoplatul, clavicula şi colul humeral, adică partea de sus a osului humerus din braţ. Umărul este o articulaţie extraordinar de instabilă, tocmai pentru a permite învârtirea braţului în toate direcţiile, dar umărul este şi o articulaţie teribil de stabilă, fiindcă marea libertate de mişcare poate suporta şi greutăţile duse în mână. În articulaţia umărului există două mase musculare şi un tendon lung. Această reunire de muşchi puternici şi tendon zdravăn este plasată într-un canal îngust, într-un defileu îngust format din oase. Pe o latură a acestui tunel se află capul osului braţului (capul humerusului), iar cealaltă latură a defileului este alcătuită tot dintr-un complex osos. Dacă ar fi să simplificăm, am explica sugestiv că, atunci când se face un efort, cresc muşchii, iar ei sunt striviţi în acest defileu de oase înguste, astfel că apar suferinţe.Reumatismul
În rândurile ce urmează ne vom ocupa de durerea de umăr de această natură. Cu altă ocazie vom explica durerile provocate de fracturile în zona umărului sau de suferinţele date de reumatism în umăr. Durerea de umăr este o suferinţă parşivă. Durerea în umăr nu este legată numai de degenerescenţa, de deteriorarea o dată cu vârsta a acestui complex de muşchi-tendon, durerea în umăr poate veni şi de la claviculă. Clavicula nu este un os mobil, dar este un os aflat mereu în tensiune. Clavicula are articulaţii când se leagă de osul central al pieptului, de stern, dar are articulaţie şi când clavicula se îmbină în umăr. Între tavanul osos al umărului şi capul osului de la braţ (humerus) se dezvoltă un fel de capsulă cu puţin lichid, ce se poate inflama la un efort mare. Durerea apare şi când cazi şi în mod firesc te propteşti în mâini, deci e clar că a fost solicitat umărul. Dar neplăceri la umăr apar şi când faci nişte găuri în casă şi ţii mult timp mâna ridicată, ba o supui şi la eforturi. După o astfel de muncă în gospodărie te poţi alege cu dureri în umăr. Şi, bineînţeles, cel mai des, după atâtea eforturi adunate în ani şi ani, o dată cu înaintarea în vârstă apar şi uzura şi durerea muşchilor rotatori.Suferinţa în umăr alta decât cea provocată de fracturi sau reumatisme se numeşte periartrita scapulo umerală. Este o durere permanentă, mai intensă noaptea. Dar în această afecţiune nu numai durerea aduce chin, ci un fenomen rău, limitat la ridicarea activă a braţului, adică nu mai poţi să ridici până la maximum braţul fără să te ajuţi cu mâna cealaltă. Pacienţii cu această boală în articulaţii trebuie să-şi ţină adesea cotul cu mâna cealaltă. În umăr apar şi depuneri de calciu, ca o coroană peste articulaţia umărului. Şi această coroană de depuneri de calciu duce la dureri şi la limitarea mişcărilor umărului. Uneori, capul osului din braţ (humerus) se înalţă spre tavanul osos şi sunt striviţi muşchii şi tendonul din umăr. E posbilă chiar o ruptură acolo, în zona ţesuturilor moi.
Metode de tratament
Care sunt metodele de tratare a unui umăr dureros atunci când nu se constată o fractură sau efectele bolii reumatismale? În primul rând, se fac injecţii cu infiltraţii. Prin aceste infiltraţii se introduc în umăr substanţe antiinflamatoare energice, precum diprofosul. Dacă în urma infiltraţiilor durerea cedează, e semn că diagnosticul este de bursită, de fapt o inflamaţie a zonei. Este bine ca ortopedul să nu se grăbească trecând la intervenţia chirurgicală. El trebuie să apeleze mai întâi la gama nechirurgicală, adică la infiltraţii, la raze Roentgen în zona umărului. Şi gama de fizioterapie trebuie împinsă în scenă, în special procedurile electrice, şi să nu se uite de balneoterapie, fiindcă centrele de pe Litoral sau de la Băile Felix, Herculane pot aduce îmbunătăţiri suferinţelor la umăr.Când însă se constată că s-a depus calciu, ca o coroană în umăr, se trece la răzuirea cu endoscopul a acestor depozite nedorite de calciu. Iar când se constată o rupere a muşchilor sau tendonului din umăr, reparaţia se face cu bisturiul chirurgului ortoped.