Povestea omului care tuşeşte

În articolul precedent s-au menţionat simptomele pe care le dă o situaţie rea la plămâni şi în arborele respirator.

Aceste simptome sunt: tusea, expectoraţia, scuipatul de sânge, dispneea (sufocarea), durerea şi tumoarea ce poate fi pipăită. S-a arătat, de asemenea, că tusea e o binecuvântare, căci prin tuse ne curăţăm arborele respirator şi nu ne înecăm în propriile secreţii. Continuă să explice simptomele date de plămâni profesorul general doctor Teodor Horvat, şeful Clinicii de chirurgie toracică de la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Carol Davila".

O tuse care durează mai mult de trei săptămâni trebuie să îl pună pe gânduri pe om şi să se ducă la medic pentru a-şi face investigaţii complexe. O tuse seacă în care nu scuipăm nimic e generată, de regulă, de boli cardiace. Inima bolnavă nu mai pompează suficient sânge, aşa că sângele stagnează în plămân, rămâne în circulaţia mică şi omul când se aşază la orizontală tuşeşte. Tusea îl cuprinde şi când se culcă.

De regulă, cardiacii sunt obligaţi să doarmă pe două, trei perne, tocmai pentru a nu tuşi. Şi bolile de esofag, cu precădere refluxul gastroesofagian, provoacă o tuse seacă. În refluxul gastroesofagian, conţinutul acid din stomac se reîntoarce pe contrasens în esofag şi ajunge chiar în gură. În aceste condiţii este suficientă iritarea doar a primei porţiuni a esofagului dinspre stomac pentru ca omul să înceapă să dea drumul la tuse.

Mai există o tuse seacă, psihogenă. Omul tuşeşte fără să aibă o tuse pulmonară, a pleurei, a esofagului sau a inimii, tuşeşte numai ca o componentă nervoasă. Înaintea unui examen, concurenţii au o stare emoţională care-i aduce în situaţia de a tuşi sec şi repetat. Dar, în majoritatea cazurilor, tusea îşi are originile în aparatul pulmonar, în trahee şi în bronhii.