Protejaţi-vă oasele!

Osul este un ţesut viu, ca şi celelalte organe. Cele peste 200 de oase ale scheletului susţin întregul corp, de aceea este foarte important să le protejăm. Alimentaţia sănătoasă şi exerciţiul fizic previn multe dintre problemele oaselor.

Osul este un ţesut viu, ca şi celelalte organe. Cele peste 200 de oase ale scheletului susţin întregul corp, de aceea este foarte important să le protejăm. Alimentaţia sănătoasă şi exerciţiul fizic previn multe dintre problemele oaselor.

Cum se face că prin temperamentul lor, copiii, care nu stau locului o clipă, cad, se lovesc, totuşi suferă mult mai puţine fracturi decât adulţii? “Totul se datorează particularităţilor oaselor copilului, care îl deosebesc în mod clar de adult. De aceea este greşit să considerăm copilul un adult în miniatură”, atrage atenţia profesor doctor Mihai Jianu, şeful Secţiei de Ortopedie şi Traumatologie Pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. Cea mai importantă caracteristică a oaselor copilului este elasticitatea, conferită de cantitatea mare de ţesut conjunctiv (colagen). Cu cât copilul este mai mic, cu atât are mai mult ţesut conjunctiv şi, implicit, oase mai elastice. Această elasticitate a oaselor reprezintă principalul motiv pentru care numărul fracturilor este mai mic la copii decât la adulţi.

Osul tânăr – o ramură verde

Datorită elasticităţii crescute a oaselor, la copil apare frecvent aşa-numita fractură “în lemn verde”: osul se îndoaie asemenea unei ramuri verzi şi se rupe doar pe o parte. În schimb, la adulţi şi mai ales la vârstnici (care nu mai au ţesut conjunctiv), osul se rupe complet. Pentru a fi pe înţelesul tuturor, profesor doctor Mihai Jianu compară osul copilului cu un stâlp de telegraf. Ţesutul conjunctiv din osul tânăr are rolul fierului beton din stâlpul de telegraf, adică îi conferă rezistenţă şi elasticitate. Ei bine, bătrânii nu mai au acest “fier beton” în oase, nu mai au ţesut conjunctiv, au doar “ciment”, dar şi acela măcinat de osteoporoză.

O altă particularitate a aparatului locomotor al copiilor este prezenţa cartilajelor de creştere de la nivelul articulaţiilor, care au un mare rol în amortizarea şi atenuarea şocurilor. Cartilajele copilului, care sunt foarte groase şi asigură creşterea oaselor lungi, funcţionează ca nişte arcuri, eliminând din intensitatea şocului. În cazul multor bătrâni cartilajele nu mai există, sunt distruse de artroză, fiind şi din această cauză predispuşi la fracturi.

Frecvenţa mai redusă a fracturilor în cazul copiilor decât al adulţilor se datorează şi greutăţii şi înălţimii reduse a copiilor. Impactul cu solul al unui copil este mult mai redus în intensitate decât al unui adult de 1,90 m înălţime şi 100 de kilograme.

Totodată, copilul are masa musculară slab reprezentată, ceea ce nu determină contracţii violente, contracţii care la adult, asociate cu demineralizarea osoasă şi elasticitatea scăzută a osului, pot genera fracturi.

Osul este învelit de o teacă, numită periost, care asigură creşterea în grosime a oaselor. La copil, acest periost este gros, bine vascularizat şi foarte rezistent, caracteristici care nu se regăsesc la adult. Prin bogata sa vascularizaţie, periostul favorizează consolidarea rapidă a fracturii în cazul copilului. Oricum, prin rezistenţa şi grosimea sa, periostul determină apariţia unor fracturi particulare la copil: fragmentele osoase sunt menţinute cap la cap de acest înveliş gros.

În raport cu adultul, copilul mai prezintă un mare avantaj, legat de consolidarea rapidă a fracturilor. Procesele metabolice ale copilului sunt mult mai intense decât în cazul adultului, ceea ce favorizează formarea rapidă a calusului (procesul de osificare). Cu cât copilul este mai mic, cu atât fractura se consolidează mai rapid. De exemplu, o fractură de claviculă survenită în timpul naşterii începe să se consolideze după trei-patru zile. În cazul unui copil de 7-10 ani, consolidarea fracturii începe după trei săptămâni, la adult – după două-trei luni, la bătrân – după patru-cinci luni sau poate niciodată.

Boli apărute pe parcursul vieţii

De la vârsta de 20 de ani, oasele sunt complet formate. Însă pe toată durata vieţii ele trec printr-un proces de modelare continuă. Ţesutul osos se distruge, dar se şi regenerează. O dată cu înaintarea în vârstă, pierderea de substanţă osoasă depăşeşte depunerea, aşa încât oasele devin tot mai fragile. Iar dacă sunt afectate şi de boli, oasele pot crea probleme serioase de sănătate. Contrar aspectului, ele nu sunt inerte şi, ca orice organ al nostru, pot fi afectate de diferite boli. “Afecţiunile sistemului osos pot fi congenitale sau dobândite pe parcursul vieţii. Cele dobândite sunt traumatice, precum fracturile, sau netraumatice, precum osteoartropatiile, osteodistrofiile, artrozele, infecţiile şi, nu în ultimul rând, tumorile”, ne explică dr Gheorghe Popescu, şeful Secţiei Ortopedie I de la Spitalul de

Urgenţă Floreasca.

Dacă afecţiunile congenitale şi tumorale nu pot fi prevenite, pe celelalte le putem preîntâmpina. “Factorii de mediu şi stilul nostru de viaţă influenţează sănătatea osului la fel ca pe toate celelalte ţesuturi ale organismului. Iar când oasele sunt în suferinţă, ele trebuie tratate în timp util şi cu perseverenţă”, atrage atenţia dr Gheorghe Popescu.

Fracturile sunt cauzate de traumatisme sau de o suprasolicitare a osului, iar aceste accidente pot fi deseori prevenite prin prudenţă. Cu atât mai mult vârstnicii trebuie să fie precauţi, fiindcă o dată cu înaintarea în vârstă vascularizaţia osului nu mai este la fel de bună ca în tinereţe, de aceea procesul de osificare este mai lent, iar fracturile se vindecă mult mai greu, atrage atenţia dr Gheorghe Popescu. La un copil, ea se sudează în doar câteva săptămâni, însă la vârstnici trebuie să treacă mai multe luni  pentru a se vindeca. Alteori, fracturile sunt consecinţa unor afecţiuni. Osteoporoza, de exemplu, predispune la fracturi, fiindcă oasele devin mai fragile la persoanele care suferă de această boală osoasă.

Dieta

Elementul esenţial în menţinerea sănătăţii oaselor este calciul. Corpul uman conţine aproximativ 1,2 kilograme de calciu. 99% din această cantitate se găseşte în oase şi dinţi şi doar 1% în sânge. Până la vârsta de 18 ani, în scheletul osos se depun aproximativ 270-290 mg calciu zilnic. Până la această vârstă se constituie aproape 50% din masa osoasă. Specialiştii ne avertizează că, dacă nu primim necesarul de calciu în această perioadă critică, nu vom ajunge în jurul vârstei de 30 de ani la densitatea osoasă normală. În funcţie de alimentaţie, de stilul de viaţă, masa osoasă începe să descrească după 30 de ani. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, calciul se asimilează mai greu, de aceea trebuie să avem un aport crescut.

Pentru a ne asigura sănătatea sistemului osos, aportul de calciu în dietă trebuie să fie constant de-a lungul vieţii. “Până la 18 ani, aportul zilnic de calciu ar trebui să fie între 600 şi 1.200 mg. Adulţii au nevoie de aproximativ 900 mg. Femeile aflate la menopauză trebuie să crească doza zilnică de calciu la cel puţin 1.200 mg”, precizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. În medie, asimilăm 25%-30% din cantitatea de calciu din alimentele de origine animală sau vegetală. Cele mai bune surse de calciu sunt laptele integral, iaurtul şi brânzeturile. În afară de acestea, necesarul zilnic de calciu poate fi asigurat şi din soia, varză albă, broccoli, conopidă, varză de Bruxelles, salată, ţelină, fasole boabe, linte, năut, andive, alge marine, smochine, nuci, susan. Pentru a se asimila cât mai bine şi a se fixa în oase, calciul are nevoie în primul rând de vitamina D. De asemenea, lactoza din lapte şi acidul lactic din produsele fermentate (iaurtul, kefirul) favorizează absorbţia calciului. Acizii graşi esenţiali din peştele gras oceanic (somon, hering, cod, macrou, sardine) favorizează asimilarea calciului.

CALCIU. Suplimentele cu calciu sunt esenţiale în special în copilărie şi în adolescenţă pentru sănătatea osoasă. Adolescenţii ar trebui să ia suplimente nutritive cu calciu mai ales dacă fumează, consumă alcool sau băuturi carbogazoase şi au o alimentaţie dezechilibrată. Doza zilnică de calciu recomandată de specialişti este de aproximativ 800 mg.

VITAMINA D.  La sugar şi la copilul mic, vitamina D joacă un rol esenţial. Deoarece în această perioadă a vieţii ritmul de creştere este foarte rapid, iar oasele cresc în lungime. Pentru dezvoltarea armonioasă a oaselor este nevoie de vitamina D, care favorizează absorbţia calciului şi depunerea lui la nivelul oaselor. Ghidurile medicale recomandă administrarea de vitamina D zilnic, din prima lună de viaţă până la 18 luni, în doze fracţionate, care nu trebuie să depăşească 500-1.000 de unităţi pe zi. Această doză se ia până la pubertate şi în lunile sezonului rece.