x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Pulsul medicinei - Ceara din urechi

Pulsul medicinei - Ceara din urechi

09 Aug 2008   •   00:00

Se pune întrebarea de ce unora le iese repede apa din ureche, iar altora anevoie. Îi vezi pe unii oameni, cînd ies din valurile mării sau din bazinele ştrandurilor, că ţopăie într-un picior, sugerînd imaginea lui Creangă din Amintiri din copilărie cu puştii zguduindu-se să le iasă din ureche apa de scăldat.

Răspunsul la aceste probleme vine de la prof. dr Dorin Sarafoleanu. Unii au o construcţie mai strîmtă şi în unghi a canalului urechii, astfel că ei trebuie să se zbuciume pentru a-şi elimina apa intrată în ureche. Alţii au un canal auditiv mai ales drept şi ceva mai larg, astfel că scapă uşor de apa din urechi. Dacă mai este şi un dop de ceară în ureche, cu atît mai greu se scapă de apa intrată din bazin sau mare. Următoarea întrebare ar fi cînd un om trebuie să se ducă la ORL-ist pentru a-i elimina dopul de ceară. Păi, atunci cînd pe prosop rămîn ceva urme de ceară. Sau cînd sesizează că îi scade auzul. Trebuie să fie atenţi mai ales cei cu tenul gras, căci la ei celulele seboreice produc mai multă ceară în urechi. În nici un caz nu se acceptă scoaterea bucăţilor de ceară cu agrafă, cu unghia degetului sau, şi mai rău, cu gămălia unui ac. Se poate ajunge la accidente cum ar fi rănirea ţesuturilor sau chiar perforarea timpanului.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă