Speranţa recuperării

Năpăstuiţii de un accident vascular cerebral de multe ori rămân cu paralizii. Jumătatea din corp paralizată este consecinţa cel mai des întâlnită, când mâna şi piciorul nu mai pot fi folosite, iar drama este teribilă atât pentru cel ţintuit la pat, cât şi pentru familie.

Aceşti bolnavi cu hemiplegie se agaţă cu unghiile de o rămăşiţă de speranţă, ca prin exerciţii de recuperare să mişte mâna sau piciorul măcar pentru a se putea duce la toaletă. O teribilă izbândă pentru ei ar fi să se poată deplasa până la magazinul din colţ pentru a-şi cumpăra lapte, chiar dacă mersul lor e vai de capul lui, cu piciorul. Tot mai mult, această speranţă a recuperării prin kinetoterapie, dar şi prin procedee de fizioterapie sau masaj devine realitate.

Dar pentru asta medicina modernă spune că aceste proceduri de recuperare trebuie începute cât mai repede, chiar în faza de spitalizare, după accidentul cerebrovascular. La două-trei zile după accident, când totuşi tensiunea a fost stabilizată şi când controlarea inimii dă liber kinetoterapiei trebuie să se înceapă mişcarea pasivă a mâinii, a piciorului, să se treacă la masaj uşor.

Aceste proceduri de recuperare moblizează acele zone din creier corespunzătoare mâinii sau piciorului cu hemiplegie, şi neuronii de acolo se deşteaptă din adormire. Funcţiile pierdute din zona neuronală lovită sunt preluate de neuronii vecini. Şi când se mişcă uşor mâna, în creier are loc un efect pozitiv, încep să lucreze celulele neuronale şi implicit activitatea cerebrală aduce sânge şi substanţe hrănitoare în creier.

Mai uşor se recuperează piciorul decât mâna, care are mişcări de o fineţe rară, în timp ce piciorul are funcţii mai simple: sprijinirea şi mersul. Exerciţiile trebuie să continue şi un an, şi doi, şi trei.