În România, pentru sezonul gripal 2025-2026, există două forme principale de vaccinuri: injecția cu virus inactivat, recomandat tuturor categoriilor de vârstă, și vaccinul nazal, cu virus viu atenuat, numit Fluenz Tetra, destinat copiilor și adolescenților între 2 și 18 ani. Acest vaccin se administrează sub formă de spray, câte un puf în fiecare nară.
Vaccinarea se poate face prin medicul de familie, care eliberează o rețetă compensată. Ulterior, pacientul poate alege să se vaccineze fie în farmacie, fie să meargă înapoi la medic pentru administrare.
Reacții adverse
Reacțiile adverse sunt de obicei ușoare și dispar în câteva zile, cele mai frecvente fiind roșeața sau disconfortul la locul injectării pentru vaccinul tradițional și congestie nazală sau strănut pentru vaccinul nazal.
Ce protecție oferă vaccinul
Protecția oferită de vaccin se instalează la aproximativ două săptămâni după administrare iar imunizarea trebuie făcută o singură dată în sezon.
Vaccinarea antigripală reduce riscul de spitalizare cu până la 70% și contribuie la limitarea transmiterii virusului către persoanele vulnerabile, potrivit observatornews.ro.


