x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Ce dietă te protejează de hipertensiune?

Ce dietă te protejează de hipertensiune?

26 Noi 2016   •   10:29
Ce dietă te protejează de hipertensiune?
Sursa foto: ivanmateev/Getty Images/iStockphoto

Atunci când vine vorba de tensiunea arterială ridicată, majoritatea recomandărilor în privința alimentației se referă la ce să nu mâncăm: sare, alimente ultraprocesate, carne roșie etc. O altă abordare, cea în care ne concentrăm mai degrabă pe ce alimente sunt indicate atunci când vrem să ne protejăm de hipertensiunea arterială, ar putea face lucrurile mai ușoare. Potrivit specialiștilor în nutriție, o alimentație de tip mediteraneean, bazată mai ales pe legume, verdeață și produse lactate poate avea un astfel de efect.

Potrivit majorității studiilor, potasiul, magneziul și polifenolii sunt substanțe care joacă un rol important în reducerea tensiunii arteriale, astfel că o dietă bogată în aceste elemente ar putea fi potrivită pentru cei care au probleme cu hipertensiunea. Zarzavaturile cu frunze închise la culoare, cum este spanacul sau mangoldul sau argula (voinicica) sunt pline de potasiu, magneziu și flavonoide, dar și de vitamina C, beta-caroten și antioxidanți, fiind ideale pentru salată. Lor li se adaugă legume ca sfecla, țelina, feniculul și verdețurile, năsturelul sau pătrunjelul. Tot în salată puteți adăuga nuci și semințe, o sursă importantă de potasiu și magneziu, dar și de vitamina E.

Pe lista fructelor care trebuie incluse în dietă se numără fructele de pădure, bogate în flavonoide și vitamina C, pentru care mulți le numesc ”superalimente”. Ele pot fi consumate la desert, ca atare sau în sucuri și smoothie-uri de fructe. Bananele, citricele, caisele și stafidele sunt de asemenea bogate în potasiu și sunt recomandate într-o dietă sănătoasă. Și lactatele sunt recomandate într-o dietă care protejează orgaismul de hipertensiune. În special lactatele fermentate, ca iaurtul sau chefirul sunt asociate de anumiți nutriționiști cu un risc cardiovascular scăzut.

Cacaoa și ciocolata aduc în dietă potasiu și magneziu, dar mai ales polifenoli, în cazul ciocolatei negre. Și ceaiul verde și cel negru oferă o porție bună de flavonoide, așa că sunt recomandate, la fel ca în cazul ciocolatei, cu moderație.

×