De ce nu aş mai merge cu trenul prin România

Să mergi cu trenul de la Bucureşti la Târgu-Mureş apoi la Miercurea-Ciuc şi înapoi la Bucureşti poate fi considerat o aventură. Mă rog, în mod normal într-o aventură surprizele ar trebui să apară pe rând şi să fie... surprinzătoare. În cazul nostru apar toate o dată (o dată cu trenul, fireşte) şi le intuieşti, le ştii, le miroşi... Hai să spunem că intercity e ceva mai omenesc... sunt butoane la uşi... poţi folosi cotul, nu trebuie să pui musai degetul... deşi la wc când te duci – că sigur te apucă mersul acolo în cele opt-nouă-zece ore pe care le ai de petrecut în tren – trebuie să cam pui toată mâna să deschizi uşa... Mă rog, se presupune că eşti blindat cu tot felul de şerveţele umede, unele mai antibacteriene decât altele. Şi, măcar în intercity "w"-ul de la wc funcţionează. Dar doar acolo.

Problema e că la un moment dat, ba de plictiseală, ba poate chiar din cauza unui metabolism diabolic sau a orelor lungi care se dilată şi ocupă absolut tot spaţiul pe care-l pot umple, ba chiar şi mai mult (ca în cazul nostru în care cele opt ore s-au făcut zece), stomacul începe să devină neliniştit. Poate că te-ai şi gândit la asta şi din gară şi ţi-ai luat o crănţănică, ceva, sau o salată ... dar nici o şansă să combată atâta lucru ditamai plictiseala de zece ore. Mă rog, plin de speranţă te agăţi de primul nene ce traversează trenul cu tava, însă brusc te apucă neliniştea: pe tavă nu zăreşti decât ness, cola, ciocolată şi alune. Ness, cola şi ciocolată!!!

Înţeleg că nu e recomandat dormitul în tren? Nu cumva să pierzi vreunul din minutele cele lungi în care trenul, oprit pe undeva– n-ai idee unde, că e noapte şi nu vezi nimic –  aşteaptă un alt tren sau altceva...

De la Târgu-Mureş la Miercurea-Ciuc sunt doar cinci ore de mers. Cu personalul. Aici capitolul wc este interzis, pentru că şerveţelele – toate, şi antibacteriene, şi demachiante – se folosesc la ştersul banchetelor. Da! Alea de vinilin... Te uiţi în jur în compartiment şi cumva te bucuri că vine noaptea şi n-o să mai vezi nimic (becul pălpâie sfios ca o lumânare). Deşi... la fiecare zgomot de paşi pe culoar te crispezi. Am auzit de un bărbat care a dispărut într-un tren asemănător.

În schimb e cald... e foarte cald, deschidem geamul care se pare că, lăsat liber, se destinde şi el, deoarece nu se mai poate închide. Îl lăsăm să atârne, cu speranţa că balamalele ce zici că tocmai au fost lovite... de tren nu vor ceda...

De la Miercurea-Ciuc înapoi la Bucureşti am încercat un accelerat de noapte. Lux! Compartimente din acelea de erau odată de clasa I! Cu scaune ce se lungesc ca să-ţi înlesnească odihna – vreo 3 cm, tapiţate. Şi cu tetiere lucioase... care-ţi pică-n cap.