x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Diferențele genetice au un rol major în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale pacienților bolnavi de Ebola

Diferențele genetice au un rol major în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale pacienților bolnavi de Ebola

01 Noi 2014   •   21:50
Diferențele genetice au un rol major în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale pacienților bolnavi de Ebola

Diferențele genetice au un rol major în ceea ce privește șansele de supraviețuire ale pacienților bolnavi de Ebola, conform unui nou studiu, realizat la Universitatea Washington din Seattle, care încearcă să explice de ce unii bolnavi supraviețuiesc infectării cu temutul virus al febrei hemoragice, informează Reuters.

În cadrul studiului au fost analizate reacțiile la virusul Ebola ale unor cobai obișnuiți, prin comparație cu reacțiile diverse ale unor cobai obținuți prin selecție genetică. Oamenii de știință au crescut opt categorii de șoareci cu bagaje genetice diferite, categorii considerate reprezentative pentru diversitatea genetică umană.

Simptomele observate la acești șoareci, după infectarea lor cu o versiune adaptată la rozătoare a virusului Ebola, au variat de la cazuri de îmbolnăvire ușoară, însoțită de pierderi minore în greutate, până la cazuri extrem de grave, care au inclus simptome precum hemoragie internă, inflamarea splinei și modificări în textura și coloritul ficatului.

"Am infectat acești șoareci cu o versiune a virusului Ebola adaptată pentru rozătoare. În cazul cobailor nemodificați genetic, acest virus ucide animalul infectat dar nu produce simptomele febrei hemoragice", explică Angela Rasmussen, microbiolog la Universitatea Washington și coordonator al acestui studiu.

Acest studiu și-a propus să verifice dacă pacienții care au învins Ebola au reușit să supraviețuiască pentru că organismul lor a intrat în contact în prealabil cu virusul și a putut să producă din timp anticorpi, înainte de îmbolnăvire, sau dacă supraviețuirea lor este legată de anumite caracteristici genetice care i-au făcut mai rezistenți la acțiunea virusului.

Oamenii de știință nu a putut să confirme sau să infirme ipoteza cu privire la imunizarea prealabilă întâmplătoare a pacienților supraviețuitori, dar oferă susținere celeilalte ipoteze privind diferențele genetice care pot determina dacă un pacient se vindecă sau nu de această boală.

"Există cu siguranță o componentă genetică" care joacă un rol important în ceea ce privește șansele de supraviețuire în cazul infecției cu Ebola, subliniază Angela Rasmussen.

Studiul demonstrează că genele gazdă influențează atât care celule devin infectate cu Ebola, cât și rata de multiplicare a organismului viral, conform profesorului Andrew Easton, virusolog la Universitatea din Warwick, care nu a participat însă la realizarea acestui studiu.

"Majoritatea acestor gene sunt implicate în primele reacții imunitare ale organismului în fața infecției cu Ebola", lucru ce a fost observat și în cazul infecțiilor cu alți agenți patogeni, a mai susținut el.

Unul dintre autorii studiului, Michael Katze de la Universitatea Washington, a declarat că aceste concluzii ar trebui să pună capăt dezbaterii cu privire la rolul jucat de gene în progresia bolii. "Acești șoareci au fost infectați cu exact același virus, în exact aceeași doză, administrată pe aceeași cale, de către un singur cercetător. Singurele diferențe dintre ei sunt de ordin genetic", susținut el.

Concluziile acestui studiu sunt prezentate pe larg în ultimul număr al revistei Science.  

×