x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Feriţi-vă de melanom, cel mai agresiv cancer de piele!

Feriţi-vă de melanom, cel mai agresiv cancer de piele!

de Magda Marincovici    |    30 Mai 2013   •   20:35
Feriţi-vă de melanom, cel mai agresiv cancer de piele!

Oricine este expus riscului de melanom, cea mai agresivă tumoare malignă care se dezvoltă rapid cu metastaze la cap şi oase, avertizează profesorul doctor George Sorin Tiplica, şeful Clinicii Dermatologie 2, Spitalul Colentina. Totuşi, mai expuse riscului de melanom  sunt persoanele tinere, care au rude de sânge cu melanom sau alte forme de cancer, au peste 50 de aluniţe pe tot corpul, expunerea la soare generează rapid arsuri ale pielii, au avut arsuri solare în copilărie. 

Profesorul Ţiplica spune că melanomul, diagnosticat în faze incipiente este curabil. Pentru aceasta avem la îndemână criteriile ABCDE. Astfel, prof. Ţiplica spune că trebuie să consultăm de urgenţă dermatologul atunci când observăm că o aluniţă devine asimetrică (A), are o bordură (B) franjurată, culoarea în mozaic (C) de la brun inchis, albastru, chiar roşu, creşte în diametru (D) peste 6 mm  (diametrul unui creion), şi evoluează  (E) rapid.  Dintre aceste criterii, ultimul, respectiv (E) evoluţia rapidă este cel mai sensibil, care, atârnă greu în precizarea diagnosticului. 

Prin această supraveghere este posibilă surprinderea modificărilor. Acest aspect este esenţial, deoarece la o grosime a tumorii de 0,76 mm rata de supravieţuire la cinci ani este de 95%, iar la 1,5 mm grosime, aceasta rata se reduce la 50%.

În ţara noastră, incidenţa şi mortalitatea prin melanom  sunt în creştere continuă.
În clinica sa, în 1994,  prof. Ţiplica a diagnosticat aproximativ 12 cazuri de melanom, pentru ca în ultimii ani numărul acestora să se dubleze
Vestea bună ar fi că melanomul chiar poate fi depistat printr-o simplă inspectare periodică a tegumentelor: faţa, zona dintre degete, chiar şi în talpă şi sub unghii, pe spate. La bărbaţi, melanomul este mai frecvent pe toracele posterior, iar la femei, la nivelul gambelor.

Profesorul Ţiplica mai subliniază că nici o cremă fotoprotectoare nu ne protejează 100% de efectul ultravioletelor (UV). Că acest creme sunt diferenţiate: creme de protecţie contra UVA (raze cu energie mică, dar care pătrund în profuzimea pielii), contra UVB (raze cu energie mare, dar care pătrund puţin în piele).  Şi că, atenţie, efectul UV este cumulativ.

×