x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Harta tensiunii arteriale în România

Harta tensiunii arteriale în România

de Magda Bucur    |    09 Iun 2016   •   19:40
Harta tensiunii arteriale în România
Sursa foto: Serhiy Stakhnyk/Getty Images/iStockphoto

Datele celui mai recent studiu realizat în România de Societatea Română de Hipertensiune arată că în utimii patru ani prevalența acestei boli a crescut cu aproape 10 procente. Față de 2012, când media pe țară se situa în jurul a 40,4% din populație, în 2016, aproape jumătate (49,5%) dintre românii cu vârste cuprinse între 18 și 80 de ani au fost depistați cu hipertensiune arterială.

 În București, datele preliminare ale studiului arată o prevalență a hipertensiunii arteriale peste media națională: 50,6%. La nivel de regiuni, prevalențe peste media națională s-au înregistrat în regiunea Vest (58,3%), Sud-Vest (53,2%), București-Ilfov (51,9%) și Nord-Vest (50,7). Pe de altă parte, zone cu o prevalențe mai scăzute sunt: Centru (47,4%), Sud (46,7%), Nord-Est (46,6%), respectiv Sud-Est (44,3%).

Raportat la impactul pe care îl are din punct de vedere al afecțiunilor cardiovasculare, hipertensiunea arterială este asociată cu 62% din totalul deceselor înregistrate în țara noastră, care în 2014 s-au ridicat la 254.791, potrivit Societății Române de Hipertensiune.

Printre factorii răspunzători de apariția acestei boli se numără o dietă nesănătoasă, în jumătate din cazuri. Consumul ridicat de sare este și el răspunzător de o treime din cazuri, iar lipsa potasiului din alimentație, determinată de consumul redus de fructe și legume conduce la apariția a 20% din cazurile de hipertensiune arterială. Obezitatea, consumul excesiv de alcool, inactivitatea fizică, consumul de tutun sunt de asemenea factori care contribuie la apariția hipertensiunii arteriale.

Hipertensiunea arterială apare atunci când valorile tensiunii cres peste 140 mmHg în cazul valorii maxime (tensiunea sistolică) și 90 mmHg în cazul celei minime (tesniunea diastolică).

Netratată, hipertensiunea arterială este un factor agravant pentru bolile de inimă, precum cardiopatia ischemică și infarctul miocardic. De aceea, este foarte important controlul tensiunii arteriale, de cel puțin două ori pe an.

 

 

 

×