x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Inspectorii veterinari au descoperit bacteria E-coli în brânză şi carne de pui

Inspectorii veterinari au descoperit bacteria E-coli în brânză şi carne de pui

29 Feb 2016   •   17:45
Inspectorii veterinari au descoperit bacteria E-coli în brânză şi carne de pui

Inspectorii veterinari au identificat prezenţa bacteriei E-coli în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din judeţul Argeş şi în probe de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele implicate în ancheta Ministerului Sănătăţii, potrivit rezultatelor parţiale anunţate luni de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

'Dintre cele 194 de eşantioane analizate până la această dată, a fost depistată prezenţa Escherichia Coli, serogrupul O 26, la
o probă de pui (spate cu gât) recoltată din frigiderul uneia dintre persoanele (aparţinător) implicate în ancheta Ministerului Sănătăţii. Carnea provenea de la păsări din gospodăria persoanei respective (judeţul Băcău). De asemenea, au fost descoperite şi la probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din judeţul Argeş', precizează un comunicat al ANSVSA.

În urma confirmării prezenţei bacteriei, inspectorii DSVSA s-au deplasat la sediul unităţii, pentru verificări. Datele rezultate în urma verificărilor arată că lotul respectiv de brânză a fost de 25 de kg, produsă în data 22.02.2016, cantitate care nu a mai fost regăsită la producător sau la comercializare.

ANSVSA a dispus sistarea activităţii în secţia de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspătă analizată, până la elucidarea situaţiei şi efectuarea dezinfecţiei în această secţie a spaţiilor, utilajelor, ustensilelor şi a suprafeţelor de lucru. Dezinfecţia va fi urmată de recoltarea de teste de sanitaţie care să ateste eficienţa igienizării.

De asemenea, personalul angajat al fabricii va fi examinat din punct de vedere coprobacteriologic, într-un laborator de specialitate.

Nu în ultimul rând, se vor recolta probe de lapte de la cele două ferme în momentul recepţiei în fabrică, pentru examen bacteriologic, şi probe de apă, provenite de la intrarea şi ieşirea din unitate.

ANSVSA precizează că toate aceste date sunt puse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru a fi utilizate în ancheta epidemiologică pe care o desfăşoară.

În data de 25 februarie, echipe mixte, alcătuite din inspectori DSVSA şi DSP din judeţele Argeş şi Dolj au demarat acţiunea de prelevare de probe, care au fost transmise spre analizare către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV).

Ancheta ANSVSA, desfăşurată în colaborare cu Ministerul Sănătăţii a fost extinsă, din data de 26 februarie 2016, şi în judeţul Bacău, ca urmare a noilor informaţii primite prin intermediul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF).

"Au fost recepţionate de IISPV 337 de eşantioane din probe prelevate din alimentele indicate de MS: lactate - lapte de vacă, iaurt, brânză de vaci (produse finite, materii prime), produse de carne - carne de vită şi carne de pui, fructe şi legume, achiziţionate atât din comerţ, din gospodăria proprie cât şi de la persoane particulare", se precizează în comunicat.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu, a declarat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că a fost identificată cauza îmbolnăvirii copiilor din Argeş, şi anume o tulpină de E-coli. El a recomandat ca alimentele să se achiziţioneze din surse autorizate, ambalate corespunzător, iar produsele din carne să aibă autorizaţie sanitar-veterinară.

Totodată, ministrul a subliniat importanţa spălării corespunzătoare a fructelor şi legumelor, tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.

În prezent, pe Secţia de Nefrologie a Spitalului ''Marie Curie'' sunt internaţi cinci copii cu sindrom hemolitic-uremic.

Sursa - Agerpres 

×