x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate La ce vârstă sunt FEMEILE la apogeul APETITULUI SEXUAL. Un nou STUDIU relevă altceva decât se ştia

La ce vârstă sunt FEMEILE la apogeul APETITULUI SEXUAL. Un nou STUDIU relevă altceva decât se ştia

21 Mai 2015   •   15:53
La ce vârstă sunt FEMEILE la apogeul APETITULUI SEXUAL. Un nou STUDIU relevă altceva decât se ştia
Sursa foto: Purestock/Getty Images/Purestock

Apogelul sexual al femeilor s-ar afla la o cu totul altă vârstă decât se credea până acum, relevă un nou studiu citat de publicaţia britanică Daily Mirror.

În pofida faptului că până acum se credea că femeile ajungeau la apogeul sexual între 35 de ani şi până la vârsta de 45 de ani, noul studiu a descoperit că femeile aflate la aceste vârste încep să devină nesigure în dormitor.

Citeşte şi: "Nunta perfectă”, un spectacol în care şi costumele joacă un rol

Studiul a mai evidenţiat faptul că menopauza micşorează dorinţa sexuală a femeilor şi le fac să se simtă neatrăgătoare nedându-i seama că acest sentiment este generat de apropierea acestei etape din viaţa lor.

O companie farmaceutică relevă faptul că o treime din femei intră în menopauză în jurul vârstei de 40 de ani după care următorii 200 de luptă cu bufeuri, insomnii, stări de spirit schimbătoare şi anxietate iar unele dintre ele chiar întâmpină probleme cum vezica urinară.

Citeşte şi: Trucuri care alungă rutina din viaţa de cuplu

Arpoape 75% dintre femeile intervievate au declarat că menopauze a determinat şi o schimbare a relaţiei cu partenerul de viaţă.

50% dintre femeile care au făcut parte din studiu au declarat că se simt neatrăgătoare iar două treimi au spus că nu sunt interesate de sex.

Aşadar femeile după 20 de ani sunt cele mai încrezătoare din punct de vedere sexual, iar un sfert din femei au declarat că între 41 şi 45 de ani au avut cei mai proşti ani pentru sex.

Citeşte şi: Viata de cuplu: cinci mituri despre casnicie

×