x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Omul n-are vârsta vaselor sale, ci vârsta viselor sale

Omul n-are vârsta vaselor sale, ci vârsta viselor sale

de Florin Condurateanu    |    12 Ian 2008   •   00:00

După ani lungi de cercetări în laboratoare, medicina a scos pe piaţă o frază, sintetizând unul din principalele secrete ale vieţii: "Omul are vârsta vaselor sale". Cu alte cuvinte, dacă vasele s-au înfundat, împotmolindu-se cu grăsimi, asta înseamnă bătrâneţe, iar dacă sângele aleargă sprinten prin artere, asta se traduce prin starea de tinereţe.



SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!
După ani lungi de cercetări în laboratoare, medicina a scos pe piaţă o frază, sintetizând unul din principalele secrete ale vieţii: "Omul are vârsta vaselor sale". Cu alte cuvinte, dacă vasele s-au înfundat, împotmolindu-se cu grăsimi, asta înseamnă bătrâneţe, iar dacă sângele aleargă sprinten prin artere, asta se traduce prin starea de tinereţe. Îndrăznesc să lansez o altă zicere în care cred: "Omul are vârsta viselor sale". Şi nu este doar joaca de-a cuvintele, schimbând o vocală şi transformând vasele în vise. Ci cred cu tărie în tinereţea sufletului, în tinereţea gândului, care pot domina îmbătrânirea încheieturilor, rateurile date de o inimă peste care au trecut anii sau începerea uitării de care se face vinovat un creier apăsat de trecerea vremii. Am văzut bătrâne uluindu-te cu tinereţea sufletului şi gândirii lor după cum am văzut tineri abia ieşiţi din bacalaureat, care erau de fapt nişte moşi prin lipsa de chef a mersului înainte prin viaţă, îmbătrâniţi de o plictiseală şi o somnolenţă a visărilor şi ambiţiilor. A fi tânăr înseamnă a zbura în înalt, a visa atât de înalt încât vulturii să fie obligaţi să aştepte la "cedează trecerea". Trecerea prin viaţă e o permanentă luptă cu timpul, luptă pe care oricum până la urmă o pierzi, dar depinde cât de mult ţii în echilibru meciul, amânând victoria trecerii vremii asupra omului. Am cunoscut un om senzaţional de tânăr, deşi în actele lui scria vârsta de 92 de ani. Era o femeie extraordinară, scânteietoare, spirituală, clocotind de viaţă şi la 92 de ani, iar numele ei este Silvia Dumitrescu Timică, superba noastră actriţă. A jucat în piese până la 88 de ani, mai ales în piesa "Micul Infern", care o ţinea în scenă tot timpul. "Şi azi, la 92 de ani, aş mai juca, căci ştiu rolul la nivel de virgulă, dar uite că-mi obosesc genunchii." Povestea cu savoare cum i-a gătit tot felul de mâncăruri soţului, Gheorghe Timică, la rându-i mare actor. "Atâţia iepuri la tavă i-am gătit lui Timică încât, când voi ajunge în rai, încă de la poartă îmi vor zice: «Tu du-te la cantină!»."

Aşa îşi privea cu umor şi sfârşitul atât de tânăra nonagenară Silvia Dumitrescu Timică.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete vărsta