x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Sa nu-i fie deochi de viata - Nu si-a pus vesta antiglont impotriva microbilor de tuberculoza

Sa nu-i fie deochi de viata - Nu si-a pus vesta antiglont impotriva microbilor de tuberculoza

de Florin Condurateanu    |    27 Ian 2007   •   00:00
Sa nu-i fie deochi de viata  -  Nu si-a pus vesta antiglont impotriva microbilor de tuberculoza

"M-a cuprins o curiozitate greu de tinut in frau si cum am putut mi-am citit contractul de munca si am constatat ca in contractul meu de munca de la spital nu scria ca trebuie sa-mi las o bucatica de plaman la locul de munca". Trebuie sa fii un om foarte puternic, trebuie sa fii un om destept ca sa povestesti cu atata detasare si umor despre complicata operatie la care ai fost supusa.

Aceasta istorisire sfatoasa o face sef de lucrari doctor Irina Strambu, unul din importantii medici de plaman de la Institutul de Pneumologie "M. Nasta" din Bucuresti. Iar relatarea ca si-a citit contractul de munca, atunci cand a putut, se refera la zilele dupa teribila operatie la care a fost supusa chiar ea. Nu ma feresc de cuvinte, dar ce i s-a intamplat doctoritei de plaman este ceva tulburator si zic cum ca nu ma feresc de cuvinte afirmand ca doctorul Irina Strambu a dat dovada de eroism si de o aleasa putere de sacrificiu.

Zilnic, doctor Irina Strambu s-a luptat cu bolile grave de plamani, zilnic a dat batalii grele alaturi de oameni veniti cu plamanii ciuruiti, smulgandu-i din nisipurile miscatoare ale bolilor. Irina Strambu s-a razboit in fiecare zi si cu tuberculoza unor bolnavi galbeni ca lumanarea, cu puterile pipernicite, cu tuse incapatanata si obositoare. S-a razboit cel mai adesea culcand la pamant tuberculoza pacientilor, dar impotriva bacililor de TBC nu exista vesta antiglont. Si luand in piept in fiecare zi razboiul cu microbii de tuberculoza ai suferinzilor, dr. Irina Strambu s-a imbolnavit chiar ea de TBC.

Se zice ca medicii cand se imbolnavesc fac cele mai grave si ciudate forme de boala, asa cum in popor se spune ca pantalonii croitorului se rup cel mai repede in fund si nu mai pot fi carpiti. Asa a fost si tuberculoza contractata la locul de munca din spital de medicul Irina Strambu. Tuberculoza pe care a facut-o era cu cei mai parsivi microbi cu bacili rezistenti la medicamente.

De aceste forme de tuberculoza chimiorezistenta se moare, medicamentele nu le vin de hac bacililor TBC. Asa s-a intamplat cu forma grava de TBC de care s-a infectat chiar medicul Irina Strambu si solutia nu era alta decat sa i se taie bucata de plaman. Conf. Cordos, valorosul chirug, coleg de spital cu Irina Strambu, i-a taiat un lob al plamanului cel violent atacat de tuberculoza. "M-au vizitat toti colegii, asistentele si medici din afara spitalului. Unii imi spuneau ca au tratat si ei 2-3 bolnavi de TBC chimiorezistent si atunci eu mi-am dat seama ca eu ingrijisem peste 20 de cazuri de tuberculoza cu microbi rezistenti la medicamente. Stiti cum se intampla, ca vin bolnavii si imi spun: «Multumesc dna dr. ca ma tratati de tuberculoza», dar odata cu vorbele de multumire pe noi doctorii ne bombardeaza cu bacili dintre cei mai rezistenti la tratament."

Au trecut cateva luni si pe dr. Irina Strambu il intalnesti in fiecare zi la locul ei de munca de la Institutul de Pneumologie "M. Nasta", luptandu-se iarasi cu bolile tuberculoase, chiar daca unul din plamanii ei a ramas doar pe jumatate.
×