Când vine vorba de boli cu transmitere sexuală, infecția cu HPV nu este printre primele care ne vin în minte, deși este printre cele mai răspândite. Un studiu făcut în 2011 arăta că numai jumătate dintre femei au auzit de HPV, deși există șanse ca opt din zece persoane active sexual să fie infectate cu acest virus și să îl transmită partenerului.
Virusul Papiloma Uman are peste o sută de tulpini și poate provoca reacții de tot felul, de la negi până la cancer de col uterin. Transmiterea lui se face și dacă se folosește prezervativul, prin atingerea pielii din zona genitală, infectată.
Cum depistăm infecția cu HPV?
Virusul nu este întotdeauna periculos. Este important de știut că HPV are două forme: non-oncogenice, atunci când cauzează leziuni benigne sau negi genitali, și formele cu risc oncogenic ridicat, care pot cauza anomalii grave, precanceroase. Astfel de tulpini sunt celebrele HPV 16 și 18. O infecție persistentă cu aceste tulpini poate da leziuni care, netratate, duc la cancer de col uterin. În afara acestui tip de cancer, virusul HPV mai este asociat și cu cancere mai rar întâlnite, ca cel de vulvă, vagin, anus, sau penis, în cazul bărbaților.
Virusul HPV se poate manifesta și la câțiva ani distanță de momentul infectării. Majoritatea femeilor care au contractat virusul se pot vindeca, de la sine, în 6-24 luni, fără să știe că l-au avut. Totuși, când există o imunitate scăzută, pot apărea manifestările infecției. Medicii au mai asociat persistența infecțiilor cu o serie de factori, printre care numărul mare de sarcini, fumatul, alimentația deficitară, folosirea pe termen lung a anticoncepționalelor.
Testul Babeș-Papanicolau este investigația care poate detecta prezența virusului în corp, urmând ca, în cazul unui rezultat pozitiv, să fie nevoie de genotiparea virusului, pentru a afla dacă este vorba de tulpinile cancerigene.