Riscul de cancer asociat cu scanarea medicală efectuată în copilărie şi adolescenţă este confirmat de cel mai amplu studiu realizat până acum consacrat expunerii la iradieri în scop medical. Studiul, publicat în British Medical Journal (BMJ), este coordonat de profesorul John Mathews de la Universitatea din Melbourne şi avertizează că, deşi riscul de cancer este mic, el există în cazul copiilor şi adolescenţilor ce au făcut asemenea investigaţii şi nu trebuie neglijat.
Echipa profesorului Mathews a comparat rata incidenţei cancerului la pacienţi care au fost expuşi investigaţiilor de acest tip la vârste între 0 şi 19 ani cu persoane cu aceleaşi vârste care nu au fost supuşi scanărilor medicale. Datele au arătat că, rata incidenţei cancerului era mai mai mare în grupul expus, riscul crescând cu 16% cu fiecare examen medical. În privinţa tumorilor cerebrale depistate la persoanele din grupul expus, studiul indică faptul că incidenţa acestora scade pe măsură ce trece timpul de la prima expunere şi se măreşte la iradieri repetate. În schimb, în grupul pacienţilor expuşi, cu vârste între 15 şi 19 ani, s-a înregistrat un risc mai mare în privinţa tumorilor solide, altele decât cele cerebrale. S-a mai observat o creştere a riscului la fete comparativ cu băieţii (23% faţă de 14%).
Pentru a reduce acest pericol, autorii studiului recomandă colegilor lor medici să cântărească foarte bine beneficiile şi riscurile atunci când trimit un copil la asemenea investigaţii. Ei avertizează că scanerul medical, folosit din ce în ce mai mult, permite vizualizarea ţesuturilor şi organelor cu ajutorul razelor X, dar iradierea ce însoţeşte aceaste investigaţii medicale ar putea, de-a lungul anilor, să aibă consecinţe severe asupra sănătăţii.
Preşedintele Societăţii de Radiologie şi Imagistică Medicală, profesorul doctor Gheorghe Iana, subliniază că ”expunerile repetate la vârsta copilăriei la razele X reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea de procese neoplazice mai târziu, la tinereţe sau maturitate. De altfel, profesorul Gheorge Iana insistă asupra acestui aspect în discuţia cu părinţii care fac presiuni cu scopul de a influenţa decizia medicului. Profesorul Iana mai precizează că atunci când vorbim de scanare medicală, vorbim despre computer tomograf (CT). Şi că există alte posibilităţi imagistice pentru a înlocui CT, respectiv rezonanţa magnetică nucleară (RMN) sau ecografia care nu presupun radiaţii ionizante sau raze X.
De legătura dintre investigaţiile computer tomograf şi riscul de cancer s-a ocupat încă de anul trecut un studiu realizat în Marea Britanie. Studiul britanic insista asupra necesităţii respectării dozărilor şi a înlocurii aparatelor de acest timp cu cele performante, de ultim generaţie.