Avocado este o sursa importanta de antioxidanti, care protejeaza celulele corpului de efectele provocate de radicalii liberi. Se stie ca radicalii liberi sunt implicati in declansarea bolilor cardiovasculare, a anumitor forme de cancer si a altor afectiuni asociate imbatranirii (boala Parkinson, maladia Alzheimer etc.).
In plus, persoanele care mananca frecvent avocado beneficiaza de o capacitate mai mare de absorbtie a carotenoidelor, antioxidanti care sunt solubili doar in grasimi. Nutritionistii recomanda avocado pentru gustul placut, aspectul cremos, pentru continutul important de fibre alimentare – solubile, dar mai ales insolubile –, ceea ce confera multiple avantaje: imbunatatirea tranzitului intestinal, reducerea riscului de cancer de colon si o senzatie rapida de satietate.
Lipidele din avocado reprezinta o sursa de acizi grasi mononesaturati, in principal de acid oleic, care nu se depun pe artere, contribuind la buna functionare a sistemului cardiovascular. Un studiu recent demonstreaza ca inlocuirea unei parti dintre grasimile folosite in mod curent in alimentatie cu avocado, pentru o perioada de aproximativ trei saptamani, are ca efect reducerea lipidelor din sange, fara a scadea totusi concentratia de colesterol bun (HDL).
Si sa mai retinem ca aztecii numeau arborele de avocado "arborele cu testicule". De altfel, aztecii erau convinsi ca trebuie sa manance avocado pentru a avea energie si apetit sexual. Uleiul de avocado este folosit in produse cosmetice, cu scopul de a revigora pielea.
Valoarea nutritionala
Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi subliniaza faptul ca avocado este foarte bogat in grasimi, in comparatie cu alte fructe sau legume. Nu intamplator avocado a fost botezat "unt vegetal". De altfel, misionarii spanioli interziceau consumul de avocado in timpul postului. Dar tocmai din cauza grasimilor continute, avocado va fi consumat cu prudenta de persoanele suprapoderale sau obeze. Trebuie sa stim ca 100 grame de avocado ne ofera: * 150 kilocalorii * 75 g apa * 15-20 grame lipide* 5 grame fibre * 520 mg potasiu* 45 mg fosfor * 33 mg magneziu * In mod special este bogat in vitamina K, vitamina B9 (acidul folic) * Contine provitamina A * Vitaminele B si C.