Carnea, dulciurile sunt prin definitie alimente mai greu de digerat. Iar daca mai si abuzam de ele, atunci vrand-nevrand creste riscul unor tulburari digestive. Un ceai de plante, inainte sau dupa masa, ne ajuta sa evitam problemele care pot aparea dupa masa de Pasti.
Infuziile din busuioc, melisa, turita-mare, papadie, coada-soricelului au proprietatea de a stimula digestia si de a inlatura balonarile care sunt consecinta unui pranz copios. "In cazul in care stim ca vom avea un pranz copios sau daca ne simtim balonati este bine sa bem o cana cu ceai inainte de masa sau la 15 minute dupa ce am mancat", ne recomanda dr. Gabriela Papazian-Urdareanu, medic primar medicina generala si naturista, cu specializari in fitoterapie, acupunctura si homeopatie, de la Centrul National de Acupunctura si Homeopatie.
GALBENELE SI COADA-SORICELULUI
Cum in ziua de Pasti mancam mai mult decat intr-o zi obisnuita, s-ar putea sa avem si probleme cu somnul din cauza indigestiei. Pentru o digestie buna si un somn linistit trebuie sa bem o cana cu ceai. Una dintre cele mai eficiente plante in combaterea indigestiilor este papadia. Ceaiul din frunze, flori sau radacini de papadie inlesneste procesul de digestie si de extragere a principiilor active din alimente. Specialistii ii avertizeaza insa pe cei care sufera de gastrita hiperacida sau de ulcer ca papadia poate agrava aceste boli prin proprietatile sale. O alta planta benefica in cazul exceselor alimentare, cu aceleasi proprietati ca si papadia, este coada-soricelului. Celor predispusi la colite, gastrite hipoacide sau inflamarea mucoasei gastrice li se recomanda infuziile din coada-soricelului. Si ceaiul de galbenele are efect antiinflamator, dar da rezultate bune si in cazul cicatricelor pe tubul digestiv. Daca va doriti ca infuzia sa aiba si o aroma deosebita, specialistul va sfatuieste sa preparati un amestec din frunze si flori de busuioc, melisa, turita-mare, papadie, coada-soricelului, la care adaugati si cateva seminte de anason. Fierbeti amestecul in 250 ml de apa timp de 3-4 minute, dupa care strecurati si beti infuzia astfel obtinuta la un sfert de ora dupa ce ati mancat.
|
PRODUSELE STUPULUI. De Pasti, ficatul este luat cu asalt de alimente grase, dulciuri si alcool. In aceasta situatie, solutia o constituie laptisorul de matca, in combinatie cu polen si propolis, produse ale stupului care contribuie la detoxifierea ficatului. Laptisorul de matca este un aliment concentrat care contine vitamine din complexul B (B1, B2, B6), aminoacizi, proteine, zaharuri si acizi grasi. Acest cocteil de substante nutritive are un rol benefic in reglarea functiei ficatului. Laptisorul de matca se gaseste sub forma de capsule, drajeuri sau tablete. Doza zilnica recomandata este de 500-600 mg.
Citește pe Antena3.ro |
STIRI
|
CEAIUL VERDE. Frunzele de ceai verde contin taninuri, substante care amelioreaza digestia si regleaza tranzitul intestinal, favorizand eliminarea toxinelor si scaderea in greutate. De asemenea, ceaiul verde neutralizeaza grasimile daunatoare in sensul ca impiedica depunerea lor pe artere, contribuind la scaderea colesterolului in sange si la tinerea sub control a tensiunii arteriale. Sub forma de infuzie sau macerat la rece, ceaiul verde este recomandat indeosebi persoanelor care prefera alimente calorice: carne, dulciuri rafinate. Infuzia de ceai verde se prepara astfel: se pune o lingurita de frunze la o cana de apa calduta. Pentru macerat: o lingurita de planta, la o cana de apa rece, se lasa cateva ore, apoi se strecoara si se bea.
MASAJ. Ameliorarea tranzitului intestinal se poate obtine cu ajutorul masajului shiatsu. "Stimularea digestiei incepe printr-o punctare cu varfurile degetelor a conturului abdomenului, la un centimetru distanta de coaste, pe partea moale. Apoi se maseaza pe flancuri si se coboara spre zona inghinala. Apasarea trebuie sa fie blanda, dar ferma", spune dr. Serban Damian, maseur profesionist masaj clasic si shiatsu. De asemenea, tulburarile digestive trec cu masajul circular al abdomenului, care se executa cu palmele deschise, una peste cealalta.
|