x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare De ce nu trebuie să arunci zațul de cafea. Vei avea o surpriză mare

De ce nu trebuie să arunci zațul de cafea. Vei avea o surpriză mare

14 Noi 2016   •   10:29
De ce nu trebuie să arunci zațul de cafea. Vei avea o surpriză mare

Obişnuieşti să arunci zaţul de la cafea în fiecare dimineaţă? Păstrează-l, deoarece are nenumărate întrebuinţări, atât pentru înfrumuseţare, cât şi pentru a curăţa diverse obiecte din casă, scrie clicksanatate.ro.

Exfoliant pentru piele

Deşi la prima vedere pare ciudat, masarea pielii cu zaţ de cafea este cât se poate de benefică pentru piele. Tot ce trebuie să faci este să amesteci puţin ulei de măsline cu zaţul de cafea, după care îl foloseşti pentru a-ţi masa pielea. Acesta tonifică pielea prin îndepărtarea celulelor moarte şi stimularea producţiei de celule noi. Astfel, vei avea o piele frumoasă şi catifelată, fără a arunca banii pe produse scumpe de înfrumuseţare.

Te scapă de celulită

Celulita este unul dintre cei mai mari inamici ai femeilor, iar eliminarea ei implică, de cele mai multe ori, un program intens de exerciţii fizice, dar şi o alimentaţie sănătoasă. O alternativă mai simplă ar fi să foloseşti zaţul de cafea.

×
Subiecte în articol: cafea zat de cafea