x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Viroze fara hapuri

Viroze fara hapuri

08 Noi 2005   •   00:00
TERAPII COMPLEMENTARE
Aromoterapia foloseste uleiurile esentiale de eucalipt, de cimbru, cimbrisor, menta, pin, brad contra virozelor. Aceste uleiuri au proprietati de curatare a cailor respiratorii si de dezinflamare a mucoaselor. Tratamentul dureaza de la cateva zile pana la o saptamana.

Uleiurile esentiale se adauga in cada de baie sau intr-un recipient pentru a face inhalatii. Ca baie, se dizolva cateva picaturi de ulei esential in putin ulei vegetal – de floarea-soarelui, de masline. "Se pun sapte-opt picaturi de ulei esential intr-o ceasca de ulei vegetal si se amesteca bine. Toata aceasta cantitate se dizolva in cada", afirma dr. Gabriela Papazian-Urdareanu, medic primar, specialist in acupunctura, fitoterapie si acupunctura, de la Centrul National de Acupunctura si Homeopatie. In aceasta perioada, preventiv, medicul ne sfatuieste sa facem o astfel de baie saptamanal.

Inhalatii de la primele simptome

"De cand incepe sa apara senzatia de disconfort, de jena in gat si dureri musculare, este bine sa facem inhalatii. Intr-o oala de un litru cu apa fierbinte, care a dat in clocot, se pun cinci picaturi de ulei esential cat mai repede de momentul in care se va face inhalatia. Apoi, se acopera capul cu un prosop si se inhaleaza vaporii", ne sfatuieste dr. Gabriela Papazian-Urdareanu. Inhalatii se vor face atat cat persista boala, de doua ori pe zi sau cel putin seara. Preventiv se pot face inhalatii la trei zile sau chiar o data pe saptamana.

Lampi, masaj

"O picatura de ulei esential poate fi dizolvata in lampa de aromoterapie cu rol de purificare a aerului din incapere. Deoarece uleiurile esentiale au efect foarte bun antiinflamator si antibacterian, ele purifica atmosfera din incapere si previn imbolnavirea, tinand cont ca pe fond de viroza se suprapun foarte repede bacteriile", afirma dr. Gabriela Papazian-Urdareanu.

Lampa de aromoterapie este bine sa fie aprinsa o data la doua zile profilactic si mereu in perioada cat persista boala. De asemenea, aromoterapia are solutii si pentru durerile musculare asociate cu infectii respiratorii. Dr. Gabriela Papazian-Urdareanu spune ca, pentru a ne pune sangele in miscare si a ne decontracta muschii, este bine sa apelam la masaj cu ulei esential dizolvat in ulei vegetal.

ANTIBIOTIC. Uleiurile esentiale administrate pe cale orala se folosesc cu rol de antibiotic in caz de infectii acute ale cailor respiratorii – bronsita acuta sau cronic-acutizata sau amigdalita acuta, faringita acuta, gripa severa, pneumonii. Uleiurile esentiale se utilizeaza impreuna cu antibioticul. Cand simptomele nu sunt severe, uleiurile esentiale pot chiar sa inlocuiasca antibioticul. Fiind concentrate, ele pot ataca mucoasele, de aceea se dizolva in ulei vegetal sau intr-o lingurita cu miere sau cu zahar.

ULEIURI ESENTIALE. Asa cum fiecare persoana reactioneaza diferit la mirosul unui parfum, asa se intampla si in cazul folosirii uleiurilor esentiale. De aceea, eficacitatea utilizarii este diferita de la persoana la persoana.

×
Subiecte în articol: ulei esentiale terapii complementare