x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Apel umanitar! „Împreună, pentru o inimioară de copil!”

Apel umanitar! „Împreună, pentru o inimioară de copil!”

18 Aug 2014   •   09:00
Apel umanitar! „Împreună, pentru o inimioară de copil!”

Pe Larisa Stancu, o fetiță de numai 3 ani, o despart doar câteva mii de lei de întâlnirea cu medicii din Germania, care monitorizează stimulatorul cardiac ce i-a fost implantat la numai câteva luni de la naștere. Deplasarea este urgentă și se poate face numai cu ajutorul oamenilor de bine, care să completeze suma pe care mama fetiței nu o are în cont!

Larisa Stancu (3 ani) are bătăile inimii diferite față de ale altor copii. Acesta este motivul pentru care poartă un peace-maker, ca inimioara sa să bată cum trebuie și să trăiască o viață cât se poate de normală. Bătălia pentru viață pe care o duc împreună - micuța Larisa și minunata ei mamă, Ana - nu se oprește aici. Urmează un control foarte important, în Germania, la Clinica din Bad Oeynhausen și un tratament operatoriu care o va face bine pe Larisa. La numai 2 luni de la naștere, Larisa a suferit prima intervenție chirurgicală în Germania, însă 6 luni mai târziu, îngerașul a suferit o alta intervenție chirurgicală pentru a i se implanta un stimulator cardiac cu rol în reglare a pulsului. Ceea ce îngreunează situația de față este faptul că Larisei trebuie să i se efectueze controale regulate pentru a monitoriza buna funcționare a stimulatorului și, implicit, a inimii, iar acest lucru presupune o nouă deplasare urgentă în Germania, singurul loc în care există o aparatură adecvată pentru evaluarea stării de sănătate. Deplasarea trebuie urgentată și din cauza faptului că această malformație de care suferă fetița a avut repercusiuni și asupra stării ei generale fizice, în special a sistemului imunitar care este foartă slabit, iar o banală răceală o poate răpune. Prin urmare, Larisa are nevoie de aproximativ 1000 de euro pentru deplasare și tot ce implică controlul în sine, dar din păcate situația materială a familiei este precară, în contextul în care tatăl Larisei a dispărut din viața lor și nu beneficiază de ajutorului lui.

În acest sens, Asociatia “Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri, care o va ajuta pe Larisa să trăiască. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/larisa-stancu/ sau în contul bancar: Stancu Ion Ana (0763317512) - RO21BRDE445SV01520694450 RON. Mai multe informații despre caz găsiți pe www.larisastancu.blogspot.ro.

“Larisa este un copil minunat și ne-am decis s-o ajutăm cu orice preț. Credem în sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar inimioara Larisei va fi salvată. Orice om este important, însă când vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și speranță”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul campaniei umanitare “Împreună pentru o inimioară de copil!”
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.
 

×
Subiecte în articol: felicia apel umanitar