x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Calorii din băuturi

Calorii din băuturi

de Georgeta Licsandru    |    16 Iul 2008   •   00:00
Calorii din băuturi

Silueta noastră depinde nu numai de alimentaţie, ci şi de caloriile din băuturi. Astfel, apa, laptele ne ajută să ne menţinem greutatea. În vreme ce băuturile răcoritoare contribuie la apariţia kilogramelor în plus

Silueta noastră depinde nu numai de alimentaţie, ci şi de caloriile din băuturi. Astfel, apa, laptele ne ajută să ne menţinem greutatea. În vreme ce băuturile răcoritoare contribuie la apariţia kilogramelor în plus.


Legătura dintre băuturi şi kilogramele în plus naşte numeroase controverse printre persoanele preocupate de menţinerea siluetei. Alcoolul îngraşă? Băuturile răcoritoare au partea lor de vină în epidemia mondială de obezitate? Laptele ne ajută să slăbim? Apa este parte integrantă a unui regim de slăbire? Răspundem la toate aceste întrebări cu ajutorul prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Kilogramele în plus sînt rezultatul obiceiurilor alimentare proaste. Silueta noastră este însă influenţată şi de caloriile din băuturi. Băuturile răcoritoare sînt hipercalorice, deoarece conţin aproximativ 10%-11% zahăr. La un pahar de 500 ml consumăm 50 g zahăr, în condiţiile în care 1 g zahăr furnizează 4 calorii! Din cauza zahărului, aceste băuturi îngraşă, chiar dacă nu au nici un efect asupra senzaţiei de saţietate.

 
ATENŢIE. "Alcoolul are putere calorică mai mare decît zahărul. În vreme ce zahărul are 4 calorii/gram, alcoolul ajunge la 7 calorii. Cu cît sînt mai tari băuturile alcoolice, cu atît au mai multe calorii. Caloriile din alcool nu au valoare nutritivă, sînt calorii goale, ele au nevoie de vitamine, de proteine pentru a putea fi transformate de organism în energie. Alcoolul nu îngraşă, însă are efecte dezastruoase asupra sănătăţii", atrage atenţia prof. dr
Gheorghe Mencinicopschi.

Există şi băuturi care ne ajută să slăbim: apa şi laptele. Pentru menţinerea siluetei trebuie să bem zilnic 1,5-2 litri de apă. Persoanele care vor să slăbească trebuie să bea apă în timpul mesei, apa diluînd sucurile gastrice şi creînd senzaţia de saţietate. Laptele este o băutură hrănitoare, cu puţine calorii: 100 ml lapte de vacă au 61 de calorii, laptele degresat – doar 36 de calorii.

 

×
Subiecte în articol: calorii bauturi alimentaţie sănătoasă