A cincea legumă în top 10 al consumului, cartoful a fost repoziţionat ca urmare a unor procesări atermice, la cea de-a XX-a Conferinţă Anuală a Societăţii Americane de Chimie, din Boston, SUA, ca o sursă bună de antioxidanţi.
Aplicarea unui tratament cu energie electrică, precum şi cu ultrasunete ar putea îmbunătăţi activitatea antioxidantă a cartofilor, potrivit unui studiu recent de la Obihiro University din Hokkaido, Japonia.
Kazunori Hironaka, coordonatorul echipei de cercetări, a precizat că procesarea cartofilor prin curenţi electrici de mică intensitate sau prin ultrasunete a condus la o creştere a activităţii antioxidante cu până la 60 de procente. Tratamentul cu ultrasunete a constat în imersarea de cartofi întregi în apă, urmat de aplicarea de ultrasunete timp de 5-30 de secunde, iar cel prin curenţi electrici a constat în cufundarea cartofilor într-o soluţie de sare timp de 10 secunde şi apoi aplicarea unor curenţi electrici de mică intensitate pentru 10, 20 şi 30 de minute.
Antioxidanţii sunt substanţe naturale, implicate în reducerea radicalilor liberi formaţi în organism prin degradarea biomoleculelor implicate în organizarea şi funcţionarea celulei. Paleta patologiilor generate de acţiunea radicalilor liberi este extrem de largă: de la inflamaţii, ateroscleroză, ischemie până la cancer. Antioxidanţii au rolul de neutralizare a radicalilor liberi şi a peroxizilor, intervenind în mecanismul de iniţiere a patologiei la nivel celular. Antioxidanţii determinaţi de echipa de cercetători niponi fac parte din grupul bioflavonelor, alcătuit din flavonoli, flavone, cathehine, izoflavone şi fenoli, existenţi în orice ţesut vegetal. Alături de superalimentele afine, kiwi, ciocolată, vin roşu şi nuci, recunoscute ca fiind cele mai importante surse de antioxidanţi, cartoful reintră astfel în sfera de interes a oamenilor de ştiinţă, alte metode de procesare urmând a fi cercetate în vederea potenţării conţinutului de vitamina C sau de minerale.
Există la ora actuală atât probe experimentale, cât şi epidemiologice care indică faptul că starea nutriţională joacă un rol esenţial în apărarea antiradicali liber, şi că instalarea stresului oxidativ la nivel celular este consecinţa unui surplus de radicali liberi faţă de capacitatea organismului de a-i neutraliza.
Citește pe Antena3.ro