x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet EFSA sărbătoreşte încă un an de la înfiinţare

EFSA sărbătoreşte încă un an de la înfiinţare

de Nicoleta Catana    |    04 Iul 2008   •   00:00

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a înregistrat o activitate mult mai bună în anul 2007 faţă de anii anteriori. Concret, aproximativ 450 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene au apelat la serviciile Autorităţii pentru a soluţiona diverse probleme de siguranţă alimentară. Aceste rezultate nu fac decît să încurajeze forul, determinîndu-l la depunerea unui efort şi mai mare în vederea soluţionării unui  număr cît mai mare de reclamaţii.

De asemenea, una din strategiile de dezvoltare ale EFSA este cooptarea unui număr cît mai mare de experţi în domeniul siguranţei alimentare. Acest lucru se datorează multitudinii de maladii care şi-au făcut apariţia în ultimul timp, boli cauzate de alimentaţia nesănătoasă care este adoptată din ce în ce mai des, mai ales de copii şi adolescenţi. Anul trecut, cînd EFSA a sărbătorit 15 ani de la înfiinţare a încheiat un acord cu Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite ale Americii (FDA), prin care cele două instituţii vor face schimb de informaţii care nu sunt făcute public pentru a soluţiona plîngerile cele mai complicate făcute de consumatori. Acestea fac referire în special la toxiinfecţiile alimentare care necestă un tratatent mai îndelungat sau chiar intervenţii chirugicale.  

De asemenea, o altă prioritate pentru EFSA este colaborarea cît mai strînsă cu statele membre ale Uniunea Europeană (UE), care pot furniza informaţii preţioase legate de probleme consumatorilor care locuiesc în statele respective, dar provin dintr-un altul. Sunt deja de notorietate problemele pe care atît Comisia Europeană (CE), cît şi EFSA şi FDA le au cu legislaţia, în sensul că cetăţenii care trec dintr-o ţară în alta nu cunosc foarte bine legea şi astfel nu numai că au probleme de acomodare, dar, în cazul în care au o anumiţă problemă de siguranţă alimentară, pur şi simplu nu ştiu către cine trebuie să se adreseze.

×
Subiecte în articol: bun de consum efsa